Știri Suceava
Scene cutremurătoare la înmormântarea familiei decedate în tragicul accident din Suceava! Costel și Ancuța, împreună cu cei doi copii, conduși pe ultimul lor drum

Durere de nedescris în localitatea Volovăț, din Suceava. Familia Lăzărescu, decedată într-un crunt accident rutier la întoarcerea din vacanță, a fost condusă pe ultimul drum.
Anca (37 de ani) și Costel (39 de ani) și cei doi copii ai lor – Ștefan (8 ani) și Edy (10 ani) se întorceau din vacanța de pe litoral pe data de 1 iulie 2024, dimineața. Pe E85, autoturism care tracta mașina lor defectată s-a izbit puternic de o betonieră.
Șoferul betonierei ar fi adormit la volan, a intrat pe contrasens și a lovit mașina în care se aflau cele patru persoane. Familia Lăzărescu și celălalt șofer au murit pe loc. Cel care conducea autovehiculul de mare tonaj a ajuns la spital cu răni minore, iar acum este cercetat pentru ucidere din culpă.
Scene sfâșietoare la înmormântarea familiei decedate în accidentul din Suceava
Familia Lăzărescu a fost înmormântată în localitatea natală. Imaginile cu cele patru sicrie sunt sfâșietoare, iar mesajele de apropiații lor sunt pline de durere.
”În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că nimic nu-ţi mai poate mângâia sufletul odată cu pierderea celor dragi. Nu îmi vine să cred, dragii mei verișori. Dumnezeu să vă ierte și să vă odihnească în pace alături de copilașii voștri.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Veți rămâne mereu în inima și amintirile noastre, Costel, Anca, Ștefan și Edy”, a scris una din rudele familiei Lăzărescu.








-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Panică și isterie în Vaslui: firmele primesc notificări de mobilizare pentru război fără nicio explicație oficială
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Chermeza de la IPJ Vaslui: Polițiști, procurori, politicieni… și Jokerul Gologan de la CJ!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Haos la Spitalul Huși: Asistentele au fost amenințate cu tăierea salariilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
ALARMĂ ÎN POSTUL PAȘTELUI! Pește infestat cu paraziți, retras de la vânzare în județul Vaslui!
-
Stiri Moldovacu 4 săptămâni in urma
O mamă a fost de acord ca fiicele ei, de 14 și 15 ani, să fie violate de concubinul său. Femeia ar fi asistat la unul dintre abuzuri
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Georgiana Manole este noul manager al Spitalului de Urgență Vaslui
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Discurs frumos, realitate tristă: Arcăleanu visează la Europa, dar uită că PNL Vaslui are alte planuri și îl trage în jos
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cine este polițistul care s-a luat la bătaie, în club, la petrecerea șefului de la Crimă Organizată: de la pachete pe ruta Londra–Vaslui, direct la IPJ