Știri Vaslui
Judecătorii obligă statul să plătească retroactiv și cu dobânzi pensia specială pentru fostul baron PSD Dumitru Buzatu, deși este judecat pentru corupție!

Fostul baron PSD Dumitru Buzatu, judecat pentru corupție după ce a fost prins în flagrant cu o șpagă record de 1,25 milioane lei, va primi pensie specială, pe care statul este obligat să i-o achite retroactiv, plus dobânzi.
Tribunalul București a decis că fostul baron PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, merită pensie specială, iar statul a fost obligat să i-o achite retroactiv, plus dobânzile legale.
Buzatu va încasa pensia specială începând cu iulie 2023, data la care s-a pensionat, de drept, de la catedră, la suma cumulată astfel urmând a se adăuga dobânzile legale penalizatoare aferente.
Decizia privind acordarea pensiei speciale lui Dumitru Buzatu a fost luată de către Tribunalul București, după ce Tribunalul Vaslui și-a declinat competența teritorială, în condițiile în care pârâți au fost Camera Deputaților și Secretariatul General al Guvernului. Ce a decis Tribunalul București
“Admite cererea formulată de reclamantul Buzatu Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților. Dispune anularea ordinului nr. 1103 din data de 03.07.2023, emis de pârât. Obligă pârâtul la plata către reclamant a indemnizației pentru limită de vârstă, stabilite în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 01.07.2023, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data scadenței fiecărui drept până la data plății efective. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București”, se arată în decizia judecătorilor bucureșteni.
Dumitru Buzatu a dat în judecată statul român pentru a beneficia de pensie specială, urmare a mandatului de deputat.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră