Stiri Moldova
Din cauza temperaturilor extreme, fântânile au secat în zeci de localități din Moldova

Fără ploi suficiente și cu temperaturi care pârjolesc pământul, România începe să se usuce. Sunt locuri în care râurile au dispărut complet ori și-au micșorat debitul.
Dunărea este și ea în scădere. Oamenii din aproape 300 de localități primesc apă cu porția și sunt peste 200 de zone unde au secat fântânile.
Autoritățile fac apel la populație să nu mai ude grădinile și să nu își umple piscinele cu apă de la rețea, mai ales că rezervele din sol sunt în scădere.
Cele 40 de lacuri de acumulare din țară au un grad de umplere de 80 la sută, care ar putea să scadă la 77% până la sfârșitul lunii.
În acest caz, autoritățile spun că au fost nevoite să impună restricții pentru că oamenii consumau nechibzuit apa și au apărut și furturile.
„40% din apă o fură și îi convine să ude pomul, să ude cimentul prin curte și piscina de 20 de metri cubi și la o săptămână să îi dai drumul că face mătasea broaștei… Nu se poate așa ceva!”
Fântânile au secat în 239 de localități, potrivit celor de la Apele Române. Cele mai afectate județe sunt Botoșani, Vaslui și Neamț.
Sorin Rîndașu, directorul Departamentului Situații de Urgență al Apelor Române: „Pe măsură ce numărul fântânilor o să crească, probabil că va fi nevoie de sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru alimentarea cu apă”.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor