Știri Neamț
Un preot a murit după ce i s-a făcut rău în timpul slujbei

Un preot catolic din Neamț a murit luni la spital după ce i s-a făcut rău duminică, în timpul liturghiei pe care o ținea în fața credincioșilor. Preotul era foarte iubit de credincioși, iar în trecut a slujit pentru românii din Italia și bolnavii din spitale.
Episcopia Romano-Catolică Iași a anunțat luni decesul preotului Maricel Medveș, la Spitalul Municipal de Urgență Roman, după ce i s-a făcut rău duminică în timpul celebrării Sfintei Liturghii, scrie Monitorul de Neamț.
Preotul slujea la Parohia Nașterea Sfintei Fecioare din satul Bălușești, comuna Icușești.
Preotul în vârstă de 65 de ani era pastorul comunității catolice din Bălușești din septembrie 2010, iar înainte de asta a slujit inclusiv pentru migranții români din Verona și bolnavii din spitalele ieșene.
A ctitorit două biserici
Episcopia Romano-Catolică mai spune că, în cei 38 de ani de slujire sacerdotală, preotul nemțean a ctitorit două biserici, una în Târgu Frumos și alta în Podu Iloaiei.
”Slujirea lui în atâtea locuri şi în folosul atâtor oameni, contribuţia adusă zidirii împărăţiei cereşti să fie răsplătite de milostivirea neîntrecută a Marelui Preot, Isus Cristos, mântuitorul tuturor”, a transmis Episcopia.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
StiriEstcu 3 săptămâni in urma
Fabrica de Rulmenți Bârlad, posibil furnizor pentru industria de apărare. Deputatul Adrian Solomon anunță ajutoare financiare pentru companii
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Fraieronel, trădat și furios pe Lăutarul afon: coțofana blondă, funcția și răzbunarea- BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiția a confirmat bătaia de joc de la Bârlad și i-a dat dreptate deputatului Solomon. Străzile ar trebui sparte și refăcute
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Urșii își fac tot mai simțită prezența în județul Vaslui. Atacuri la gospodării și panică în rândul localnicilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Daniel Petcu, preotul care calcă în picioare suferința bolnavilor din Huși. Credincioșii se revoltă, dar nimeni nu-i bagă în seamă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Un bărbat de 54 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au izbit în Vaslui -FOTO