Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Criminalul din Pungești a mai omorât o femeie. Victima a fost dată dispărută anul trecut

Publicat

in

Dispariția Doinei Nica, o femeie care a plecat de acasă pe 1 august 2023 pentru a ridica 2.600 de lei de la oficiul poștal Pungești, a fost elucidată. Buzatu Zoro, cunoscut pentru antecedentele sale criminiale, este principalul suspect în acest caz.
Crima a ieșit la iveală după ce Buzatu a ucis recent un bărbat, ascunzându-i trupul într-un geamantan abandonat pe un drum din Pungești. Buzatu și iubita sa au încercat să fugă, dar au fost capturați de poliție în Brașov.
Autoritățile suspectează că Doina Nica ar fi fost scoasă la produs de Buzatu și ar fi suferit un destin similar cu o altă victimă de-a sa de anul acesta. Buzatu ar fi fost acum turnat de iubita sa.

”Urmare a audierilor desfășurate ieri în dosarul cu crima de la Pungești, au rezultat date cu privire la o altă presupusă faptă de omor, comisă probabil în luna august 2023. În cursul dimineții, organele de cercetare penală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-au deplasat în zona indicată, o zonă împădurită din proximitatea comunei Gârceni, unde au fost găsite rămășițe osoase ce par a fi umane și articole de încălțăminte și îmbrăcăminte ale victimei, o femeie de 51 de ani, din Pungești (dispărută din august 2023).

Cei doi bănuiți de comiterea omorului, un barbat de 32 de ani și o femeie de 27, sunt deja arestați preventiv pentru comiterea unei infracțiuni de omor (speța cu geamantanul). În cauză se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru comiterea unei alte fapte de omor de către aceiași autori”, au declarat anchetatorii.

Criminalul din Pungeşti a ajuns după gratii. Iată ce motiv a avut să omoare un om cu mai multe lovituri de topor

Bărbatul de 32 de ani acuzat că și-a ucis rivalul și l-a băgat într-un gemantan, în Vaslui, a fost prins în Brașov alături de concubina sa. Acesta a făcut primele declarații despre fapta grosolană pe care a făcut-o. Crima pasională din Vaslui a șocat România, dar criminalul nu pare să aibă vreo remușcare. Alături de concumbina sa, ce i-a fost și complice, bărbatul de 32 de ani acuzat că și-a ucis rivalul, a fost găsit în Brașov. Printre oamenii legii care l-au prins se afla și polițistul Marian Godină. 

Adus în fața oamenilor legii, bărbatul le-a explicat de ce a recurs la uciderea victimei în vârstă de 39 de ani. În fața jurnaliștilor a spus, pe scurt, de ce a devenit criminal.

„L-am ucis și l-am băgat în troller pentru că a făcut sex cu femeia mea”, este prima declarație a bărbatului din Vaslui reținut pentru crimă. Între timp, noi detalii şocante ies la iveală despre cei doi iubiți criminali. Aceștia ar fi mers pe jos 8 kilometri în încercarea de a-și ascunde urmele. Au făcut chiar și live pe Facebook pretinzând că sunt în Capitală, deşi ei se aflau în Vaslui, plimbându-se cu geamantanul cu cadavrul după ei. VIDEO AICI

Rezultatele necropsiei au arătat că victima a fost omorâtă cu mai multe lovituri de topor. Ca să își ascundă fapta, cei doi au băgat trupul neînsuflețit într-un geamantan și l-au ascuns într-o zonă cu multă vegetație, de lângă un pod. După două zile, mirosul a atras atenția localnicilor care au făcut descoperirea macabră. Și mai îngrijorător este că sătenii deja puteau pune pariu că cel care a ucis este bărbatul reținut, fiind cunoscut ca o persoană foarte violentă și periculoasă. Victima este un fost coleg de penitenciar al criminalului.

„Eu am 27 de ani, dar nu s-a întâmplat așa ceva aici”, „Nu-i normal că stam cu frică. Te omoară, te pune, şi te duce…”, susțin localnicii, care chiar dormeau cu furcile lângă ușă de frica bărbatului.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.