Știri Vaslui
Doi tineri s-au lovit cu pumnii și picioarele! Unul dintre bătăuși a suferit răni grave

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi bărbați, în vârstă de 18 și 34 de ani, din Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au probat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 18 și 34 de ani, din Vaslui, care au fost implicați într-o altercație, produsă în seara de 8 iulie 2024, pe strada Victor Babeș din municipiul Vaslui, în apropierea unui local.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au stabilit că, la data de 8 iulie 2024, în jurul orei 18.00, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool, cei doi bărbați s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele.
Conform raportului preliminar de expertiză emise de medicii legiști, în urma agresiunii, bărbatul de 34 de ani ar fi suferit leziuni ce necesită 50-60 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, tânărul de 18 ani refuzând să se prezinte la Serviciul Judetean de Medicină Legală pentru constatare medico-legală.
La data de 21 iulie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au luat față de cele două persoane cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.
La data de 22 iulie 2024, tânărul de 18 ani a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a arestării preventive pentru 30 de zile. Pentru bărbatul de 34 de ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus măsura preventivă a controului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate, gradul acestora de implicare și dispunerea măsurilor legale.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră