Știri Iași
O femeie a „înviat” chiar când rudele se pregăteau pentru înmormântare

Situație șocantă într-un sat din Iași. Atunci când rudele ei începeau pregătirile de înmormântare, o bătrână de 94 de ani a dat semne că încă era în viață, spre surprinderea întregii comunități.
Rudele Elenei Țibuleac, în vârstă de 94 de ani, din localitatea Sârca, un sat din județul Iași, începeau pregătirile pentru funerariile bătrânei când au observat că ea încă dădea semne de viață. După cum explică o vecină, a fost rugată de fiica femeii să verifice ce mai face și asta deoarece nu mai răspundea de 2 zile la telefon, notează BZI.
După ce a intrat în casa bătrânei, a găsit-o pe jos pe bătrâna care suferise un AVC când se pregătea să meargă la biserică și i-a spus fiicei că a murit.
„Am văzut că avea câteva floricele pregătite să le ducă la biserică, iar ea era căzută în casă. Avea tras pe ea doar un ciorap, probabil a vrut să se îmbrace și i s-a făcut rău, a făcut un AVC. Eu am fost aceea care am vorbit cu Marcica, fata ei, la telefon și am spus că e moartă, doar că nu m-am apropiat de ea. I-am zis să găsească o firmă de pompe funebre, poate vin cu oameni, să o spele, să o aranjeze. Fata ei a zis că a găsit firmă pentru sicriu, dar nu a găsit oameni pentru scăldat. S-a rugat de o vecină, că băbuca le spusese de înainte de cine vrea să fie scăldată când o să moară. Când a venit fata ei și a văzut-o căzută, a început să plângă, iar băbuca a reacționat, a strâns-o de mână și a deschis și un ochi. De vorbit nu a mai putut zice nimic”, a explică Ana Ailuțoaei, vecina bătrânei.
Ce spune vecina care a găsit-o pe bătrână?
În scurt timp, vestea s-a răspândit, iar preotul din sat chiar a decis că trebuie trase clopotele. În plus, unii săteni chiar se pregăteau să meargă la priveghi, asta în timp ce bătrâna era transportată la spital.
„Fata ei a chemat salvarea, dacă a văzut că are pulsul atât de bun. Încă fiica ei m-a certat că nu am sunat la ambulanță, dar nu am vrut să intru, să pun mâna pe ea, că era lovită la cap și m-am gândit că cine știe ce i s-a întâmplat. Ei i-a furat cineva recent pensia, a intrat în casă peste ea. Ne-am gândit că dacă și acum a bătut-o cineva. Femeile de prin sat chiar ziceau că să o spălăm și să o îmbrăcăm noi până vine fata ei de la Iași. Nu am vrut să fac asta, pentru că numai familia știa pe unde avea puse ea lucrurile pentru înmormântare. Venise și părintele, l-a anunțat deja pe clopotar, iar luni, la amiază, i-a tras clopotele. Era o zarvă în tot satul că a înviat mătușa. Luni după-amiază, s-a spovedit lumea. M-am întâlnit cu o familie și a întrebat de unde vin și se întorceau de la priveghi, doar că ea era la spital”, a mai explicat vecina.
Deși AVC-ul nu i s-a dovedit fatal, bătrâna, care acum este internată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, este într-o stare gravă, iar medicii nu cred că își va mai reveni.
Sursa: BZI
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Angajări pe bandă rulantă la Consiliul Județean: încă o „duduie” aterizată pe statul de plată. Vicele Căciulă nu prea vine la muncă, dar are nevoie de consilieri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Lucian Braniște „face reformă”: aduce noi funcționari, dar armata de pile a fostului primar rămâne pe statul de plată