Știri Vaslui
Medicul Nelu Tătaru: Înainte de a lovi cu pietre trebuie să ne gândim că există o “armată a halatelor albe” care fac totul pentru sănătate și pentru viața fiecărui pacient
Sistemul medical din România se confruntă cu una dintre cele mai grave acuzații de omor cu premeditare aduse unui medic, într-un caz care a captat atenția publică în urmă cu patru luni. Doi medici sunt acum în arest, iar dezbaterile în jurul acestei situații par să nu aibă un sfârșit clar.
Medicul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, aduce în prim-plan o perspectivă importantă asupra responsabilităților medicale și morale în sistemul medical.
”Cazul de la spitalul Sfântul Pantelimon ne-a lăsat fără cuvinte. Niciunul dintre noi n-am fost învățați, nici la școală, nici în nici în viața de zi cu zi, ca medici, să alegem cine trăiește și cine moare. Profesioniști care au făcut parte din Comisia de analiză a deciziilor, Colegiul medicilor sau comisia de la Ministerul Sănătății…ceea ce s-a scos în evidență în urma anchetelor nu prea “bate” cu ceea ce spun procurorii, astăzi.
Repet, Ministerul Sănătății și autoritatea titulară ar fi trebuit să facă o analiză mai aprofundată a situației! Procurorii au probele lor dar, în același timp, obligau Ministerul Sănătății, pe ministrul Rafila și autoritatea titulară (care este la Spitalul Sfântul Pantelimon) să facă aceste analize.
Acele controale puteau să fie mult mai serioase, iar deciziile luate atunci sau cele care ar fi trebuit să fie luate pe parcursul acestor luni (și nu s-au luat) au lăsat loc la interpretări și de aceea astăzi avem discuțiile pe care le avem. Noi, ca profesioniști, efectiv trebuie să ajutăm să trăiască acești pacienți și care pot să fie salvați. Nu avem dreptul de a decide să încheiem viața, nu asta este menirea noastră.
Totusi, cred că până la sfârșitul acestei anchete nu trebuie să aruncăm această imagine pe întregul corp medical! Nu merită. Înainte de a lovi cu pietre trebuie să ne gândim că există o “armată a halatelor albe” care fac totul pentru sănătate și pentru viața fiecărui pacient”, a declarat medicul Nelu Tătaru.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUPDATE: Accident mortal pe DN 24, la Ciortești. Doi cunoscuți oameni de afaceri din Vaslui implicați: unul a murit, soția însărcinată preluată de elicopterul SMURD
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDepășire mortală între doi afaceriști pe DN 24. Ce s-a întâmplat în ultimele secunde înainte ca Audi-ul să intre pe contrasens
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTragedie cumplită după accidentul de la Ciortești. Au murit Sorin Iacob, soția sa și bebelușul nenăscut. Vlad Ciuburciu este internat la Iași
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScene șocante într-un magazin din Bârlad: femeie arestată după ce a bătut o vânzătoare pentru o pungă de detergent

