Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Elevii sunt în pericol în școlile din județ! Nereguli identificate de IPJ în privința securității în instituțiile școlare

Publicat

in

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au constatat o serie de deficienţe în ceea ce priveşte întocmirea analizelor de risc la securitatea fizică pentru unităţile de învăţământ preuniversitar verificate şi în implementarea măsurilor stabilite de evaluatorii de risc.

Într-un raport prezentat, joi, de conducerea IPJ Vaslui se arată dintre cele 612 unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ, 16 sunt amplasate în zone periferice, izolate 31 nu au gard împrejmuitor, iar 13 sunt în zone iluminate necorespunzător. Totodată, potrivit datelor înregistrate în anul şcolar trecut, 322 de unităţi nu dispun de sisteme de securitate, 245 sunt dotate exclusiv cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracţiei, iar 43 dispun concomitent de pază umană şi de sisteme de supraveghere video. Conform reportului menţionat, un număr de 203 unităţi de învăţământ au implementat măsurile de securitate stabilite în analiza de risc la securitate fizică, iar 134 au implementat cerinţele minimale de securitate.

‘În urma activităţilor desfăşurate, s-a constatat că există deficienţe în ceea ce priveşte întocmirea analizelor de risc la securitatea fizică pentru unităţile de învăţământ preuniversitar verificate, respectiv implementarea măsurilor stabilite de către evaluatorul de risc în cadrul acestor documente. În consecinţă, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a deficienţelor, cu scopul de a se crea un sistem de protecţie eficient care să conducă la creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, precum şi în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii specifice’, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.

Aceştia au transmis că pentru actualizarea datelor referitoare la modul de asigurare a securităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar, se impune, în perioada anterioară începerii anului şcolar 2024-2025, întocmirea dosarelor de obiectiv de către structurile de ordine publică pentru fiecare unitate de învăţământ.

Din punct de vedere al infracţionalităţii înregistrate în şcoli şi în zona adiacentă acestora, în judeţul Vaslui, în anul şcolar 2023-2024, au fost sesizate un număr de 91 infracţiuni, comparativ cu 93 înregistrate în aceeaşi perioada a anului şcolar anterior. Dintre acestea, cele mai multe infracţiuni au fost cele de lovire sau alte violenţe, care reprezintă aproximativ 47% din total. În funcţie de locul şi mediul săvârşirii faptelor, din totalul de 91 de infracţiuni sesizate, 78 au avut loc în incinta unităţilor de învăţământ, iar 13 în zona adiacentă acestora.

Situația a fost adusă în discuție în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural al Județului Vaslui.

“În urma verificărilor efectuate, s-a constatat existența unor deficiențe în ceea ce privește întocmirea și implementarea analizelor de risc la securitatea fizică pentru unitățile de învățământ preuniversitar. În acest sens, au fost stabilite măsuri și termene pentru remedierea acestor deficiențe, cu scopul de a crea un sistem de protecție eficient care să contribuie la creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic. Acţiunile întreprinse urmăresc şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii specifice în aceste zone. Prefectura Județului Vaslui va continua să monitorizeze îndeaproape implementarea măsurilor stabilite și va colabora neîncetat cu toate instituțiile responsabile pentru a asigura un mediu sigur și sănătos pentru toți cetățenii județului”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.