Știri Vaslui
Aproape 300 de hectare de vegetaţie uscată, lizieră, pădure şi livadă, afectate de incendii în ultimele zile
Aproximativ 270 de hectare de vegetaţie uscată, lizieră, pădure şi livadă au fost afectate de incendii în ultimele zile, pompierii militari intervenind pentru limitarea şi lichidarea a 25 de incendii, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, transmite Agerpres.
Peste 150 de pompieri, cu autospeciale de intervenţie şi mijloace tehnice, au fost angrenaţi în misiuni de stingere a arderilor necontrolate, alături de voluntari. În unele localităţi, acolo unde incendiile s-au manifestat pe suprafeţe mari şi în zone greu accesibile, personalul aflat în turele libere a fost chemat să suplimenteze echipajele operative care au participat la misiuni.
„Cele 25 de intervenţii pentru stingerea incendiilor izbucnite la vegetaţie uscată s-au manifestat pe raza localităţilor Bârlad, Vaslui, Huşi, Negreşti, Călimăneşti, Griviţa, Rediu, Căzăneşti, Zorleni, Suceveni, Bogdana, Puieşti, Oprişiţa, Poieneşti, Bulboaca, Cioatele, Copăceana şi Mărăşeni, suprafaţa afectată de arderi însumând circa 270 de hectare. Din total, cele mai multe au fost acoperite de vegetaţie uscată şi mărăciniş. Totuşi, în urma incendiilor care au avut loc, au fost afectate aproximativ două hectare de pădure, circa două hectare şi jumătate lizieră de salcâmi, precum şi un hectar de livadă. Cele mai puternice incendii au fost în municipiul Bârlad , în zona Prodana, în Oprişiţa şi Poieneşti, doar în aceste trei localităţi incendiile distrugând peste 110 hectare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Pompierii readuc în atenţia cetăţenilor faptul că arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate este strict interzisă.
„Facem apel în continuare la cetăţeni să conştientizeze că focul, în perioade caniculare şi cu uscăciune avansată, scăpat de sub control sau în condiţii de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea şi chiar viaţa semenilor. În cazul incendiilor de vegetaţie uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafeţe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicaţii şi să cuprindă gospodăriile cetăţenilor”, precizează reprezentanţii ISU Vaslui. Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCopil de 6 ani călcat de o mașină la Tătărăni, transportat cu elicopterul SMURD la Iași

