Știri Vaslui
Lovitură grea pentru pensionari! Nevăzătorii reclamă că le scad pensiile cu până la 80%: Ce să facem? Vai și amar de noi

Într-un context economic deja dificil și marcat de creșterea continuă a prețurilor, Partidul Social Democrat (PSD) se confruntă cu un val de nemulțumiri și acuzații grave din partea pensionarilor, în special a persoanelor nevăzătoare și a celor cu deficiențe de vedere. Aproape 100.000 de oameni reclamă o diminuare drastică a pensiilor, care ar putea ajunge până la 80%, amplificând astfel insecuritatea financiară și lipsind de siguranță un segment extrem de vulnerabil al societății. Deși reducerea este, deocamdată, doar pe hârtie, faptul că pensiile nu vor fi indexate cu inflația și vor rămâne înghețate pe termen lung echivalează cu o condamnare la sărăcie și marginalizare. Gestul PSD este perceput ca o lovitură directă la adresa bătrânilor nevoiași, pe care politica actuală aparent îi abandonează cu cinism și indiferență, lăsându-i să suporte povara deciziilor administrative necalculate și miop.
Persoanele nevăzătoare reclamă că le scad pensiile cu până la 80%. Aproape 100.000 de oameni sunt în această situație. Deși scăderea este deocamdată pe hârtie, pensiile nevăzătorilor nu vor fi indexate cu inflația și vor rămâne practic înghețate pentru următorii ani. Mai mult Asociația Nevăzătorilor transmite că nevăzătorii și persoanele cu deficiențe de vedere aflate în câmpul muncii sau copiii care se vor pensiona la un moment dat vor beneficia de niște pensii mult diminuate. Nevăzătorii transmit că vor organiza un protest în București, în a doua parte a lunii septembrie, pentru a cere revizuirea și corectarea legii. Între timp, sute de mii de pensionari stau cu frica în sân că vor avea pensii mai mici pe deciziile venite odată cu poștașul. Cei care le-au primit deja, s-au dus la casele de pensii să ceară lămuriri.
„Am 22 de ani și 10 luni de grupa a doua. Nu mi-au fost luate în calcul. Am 5 ani, 9 luni și zile, nu mai vorbesc, de grupa întâi. Nu mi s-a luat în calcul, pentru că în decizie nu mai figurează acei ani, în decizia asta de recalculare. Asta înseamnă că rămâne definitivă”, a spus un pensionar.
Pensionară: „Nici nu pot să vorbesc, așa cum îmi tremură mie corpul. Mi-a venit decât 80 de lei mie.”.
Pensionară: „Am avut 1.281, cât era pensia cea mai mică și mi-a pus 980.”.
„De la 7.600 să rămână la 3.900 și am lucrat în situații foarte grele. Să se gândească la oamenii care au muncit corect și le iau banii”, a precizat un alt pensionar.
Pensionar: „Ce să facem? Vai și amar de noi.”.
Pensionară: „De ce nu se calculează corect. Noi am muncit atâția ani și ni se pierd anii de muncă. Să aibă grijă și de noi, că nu suntem de aruncat.”.
Pensionar: „Ar trebui să se țină cont mai mult de pensionari, decât să își bată joc de ei.”.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră