Știri Vaslui
Dumitru Buzatu, surprins în Crucea Gării, în zona Serviciului Pașapoarte

Dumitru Buzatu, fostul președinte al PSD și al Consiliului Județean Vaslui, mentorul actualului șef Ciprian Trifan, a devenit centrul atenției publice după un scandal de corupție ce a zguduit întreaga țară. În urmă cu aproape un an, Buzatu a fost prins de procurorii anticorupție în timp ce primea un portbagaj plin de bani drept mită.
Buzatu se află acum în control judiciar, iar ieri dupa amiază a fost suprins în Crucea Gării în fața Serviciului de Pașapoarte alături de fostul său consilier Alexandru Barbu, care îl însoțea peste tot de când a fost eliberat din penitenciar. Într-o ținută elegantă, Buzatu părea să poarte o conversație obișnuită cu Barbu.
În momentul trimiterii sale in judecata pentru luare de mita, procurorii aratau cum acesta își făcea planuri, chiar din arestul Poliției, să fugă în Ecuador și nu singur – îi propunea acest lucru chiar secretarei lui de la CJ, cea care este de altfel și martor în acest dosar. „Dacă reușim, mergem până în Ecuador. Vă iau și pe voi”, spunea acesta. Dumitru Buzatu a fost trimis în judecată după 3 luni de cercetări, și după ce a fost prins în flagrant, în timp ce primea o geantă cu 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri.


-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră