Știri Vaslui
Peste 260 de schelete umane, descoperite în zona unde se va construi Spitalul 2 din Vaslui

Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în ultimele patru luni cu ocazia descărcării arheologice a zonei unde urmează să se construiască Spitalul nr. 2 din municipiul Vaslui, transmite Agerpres.
Cercetarea arheologică a început în luna aprilie, când, cu ocazia unor lucrări de construcţii demarate în zonă şi sistate ulterior, au fost descoperite 13 schelete umane, 12 adulţi şi un copil. Specialiştii Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui au anunţat la acel moment că nu există indicii potrivit cărora este vorba despre o eventuală groapă comună, ci despre un fost cimitir.
„Au fost efectuate săpături şi până la sfârşitul descărcării arheologice s-au adunat până în 270 de schelete umane. S-au făcut prelevări, au fost etichetate şi transmise la Iaşi pentru determinări. Este vorba despre un fost cimitir cu mai multe nivele de înhumare”, a declarat directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.
Cu ocazia săpăturilor au fost descoperite şi o serie de obiecte care vor fi prezentate în cadrul Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice „Acta Moldaviae Meridionalis”, care urmează să aibă loc în cursul lunii septembrie.
Lucrările de construcţii la Spitalul 2 Vaslui au fost reluate.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră