Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Un angajat de la Ambulanța Vaslui a lovit mortal un pieton

Publicat

in

Accident în această dimineață pe raza localității Munteni de Jos. La ora 05.33 Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe drumul național DN24 s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia o persoană a decedat.

“Din primele cercetări efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 44 de ani, din Vaslui, care se deplasa din direcția Vaslui spre Bârlad, ar fi surprins și acroșat o persoană de sex masculin, în vârstă de 72 ani, din comuna Muntenii de Jos, care s-ar fi angajat în traversarea străzii, în mod neregulamentar, în calitate de pieton.

Victima a fost resuscitată la fața locului însă, din nefericire, a decedat.

Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.

Șoferul care a lovit pietonul este angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui și se îndrepta spre serviciu.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.