Știri Vaslui
Secretarii primăriilor din județ, instruiți de prefectură

La inițiativa Instituției Prefectului – Județul Vaslui, a avut loc o ședință de instruire adresată secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale din județ. Întâlnirea a avut ca obiectiv principal furnizarea de informații privind aplicarea corectă a prevederilor legale în mai multe domenii cheie.
1. Întocmirea și transmiterea documentației pentru validarea mandatelor aleșilor locali și constituirea consiliilor locale și județean
O atenție deosebită a fost acordată procedurilor de întocmire și transmitere a documentației necesare pentru validarea mandatelor aleșilor locali. În acest context, s-au discutat detalii prind constituirea consiliilor locale și județean, subliniindu-se importanța respectării termenelor și a conformității documentelor cu prevederile legale.
2. Aplicarea prevederilor legale în materie de fond funciar
Un alt punct important pe ordinea de zi a fost aplicarea prevederilor legale în materie de fond funciar. Specialiști în domeniu au prezentat detalii privind actualizarea documentației pentru terenurile din fondul funciar și gestionarea corectă a situațiilor care apar în practica de zi cu zi.
3. Situația litigiilor în care comisia locală este parte și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive
Totodată, s-a discutat despre gestionarea litigiilor în care comisia locală este implicată și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive. Această temă a vizat în mod special măsurile pe care secretarii generali trebuie să le ia pentru a asigura respectarea hotărârilor judecătorești și evitarea eventualelor penalități.
Prin organizarea acestor ședințe de instruire, Instituția Prefectului – Județul Vaslui își reafirmă angajamentul de a sprijini secretarii generali în îndeplinirea responsabilităților lor administrative în mod eficient și conform legii. Ne exprimăm încrederea că informațiile prezentate în cadrul întâlnirii de astăzi vor contribui la o mai bună organizare și funcționare a administrațiilor locale din județul Vaslui.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră