Știri Vaslui
Edilul din Vinderei își bate joc de suferința oamenilor loviți de inundații: “Să spună mersi pentru o masă caldă”- VIDEO
Într-o situație atât de dramatică precum cea generată de inundații, unde oameni de bună credință caută soluții și speranță, primarul comunei Vinderei Ionuț Ghiur reușește să surprindă printr-un comportament departe de a fi responsabil. În timp ce localnicii din Vinderei se străduiesc să reconstruiască ceea ce a mai rămas din viețile lor, edilul profită de acest context tragic pentru a-și crește notorietatea, ignorându-le nevoile vitale. Ghiur țopăie pe la emisiuni televizate și le râde în nas celor care au nevoie de ajutor. Un traseist care nu își urmărește decât propriul interes, pare imun la lacrimile oamenilor loviți de ape.


Soții Angelica și Alexandru Ciobotaru au venit de la sute de kilometri departare ca sa isi ajute rudele care au de suferit de pe urma inundatiilor. VIDEO AICI Casa acestora sta sa se darame, iar oamenii nu au unde sa doarma. Au mers sa solicite sprijin la primar, dar acesta i-a trimis la plimbare. În zadar l-au implorat pe edil sa vina la fața locului și să vadă cu ochii lui dezastrul, nu au reușit să îl înduplece. Răspunsul lui Ghiur? O dezamăgire cruntă: oamenii au fost rugați să „zică mersi” pentru o porție de mâncare oferită, fără nicio altă formă de ajutor care să le îmbunătățească situația.








-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante într-un magazin din Bârlad: femeie arestată după ce a bătut o vânzătoare pentru o pungă de detergent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaMihai Barbu rămâne sub control judiciar, iar „echipa de la ferma lui Bogos” intră pe lista DNA. Arcăleanu și viceprimarul Bulumac, chemați la audieri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRazie în jurul școlilor din Huși. Polițiști, câini de serviciu și controale la baruri și săli de jocuri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaExplozie de internări la Vaslui. Mii de pacienți ajung la spital cu diabet și complicații grave

