Știri Vaslui
Bărbat în stare gravă după ce casa i-a luat foc- FOTO

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD tip B2, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Tanacu, comuna Tanacu.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era în faza de regresie și se mai manifesta într-un hol și o bucătărie. În interiorul locuinței a fost găsit un bărbat care suferise multiple arsuri în încercarea sa de a limita propagarea flăcărilor. Bărbatul în vârstă de 43 de ani, proprietarul locuinței suferise arsuri de gradele II și III pe aproximativ 40% din suprafața corporală. Victima a primit primul ajutor în ambulanța SMURD, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
În urma incendiului au fost degradate mai multe bunuri, precum și tencuiala pe o suprafață de circa 45 metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra de la aparate termice în contact cu lichide combustibile.







-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră