Au șters pe jos cu suferința unor bolnavi! DNA și cazul Nelu Tătaru – un derapaj periculos al justiției

Cazul doctorului Nelu Tătaru, urmărit timp de jumătate de an de procurorii DNA Iași, ridică de la o zi la alta tot mai multe întrebări despre limitele justiției într-un stat de drept și despre prețul plătit în numele unei campanii anticorupție care pare să fi degenerat în abuz. Pentru ce? Două ouă și o găină? Aceasta este „captura” obținută după luni de supraveghere audio-video într-un cabinet medical, o activitate care a compromis intimitatea a sute de pacienți, fără niciun rezultat care să justifice mijloacele folosite.

Un aspect important al acestui caz este sacrificarea intimității medicale. Când procurorii decid să instaleze aparatură de înregistrare într-un cabinet medical, ei nu violează doar spațiul unui profesionist, ci și cel mai sacru drept al pacientului: dreptul la confidențialitate. Acei bolnavi, veniți să își trateze suferințele, au fost expuși fără știrea sau consimțământul lor, filmați și înregistrați în momente vulnerabile, doar pentru ca procurorii să demonstreze că Tătaru este corupt.

Este aceasta justiția pe care o dorim? În loc să facă un flagrant simplu, au recurs la o metodă invazivă care calcă în picioare drepturi fundamentale. Se pune întrebarea: cine răspunde pentru prejudiciul moral și legal adus pacienților care și-au văzut viața expusă public, doar pentru că au avut ghinionul de a se îmbolnăvi și au avut nevoie de Tătaru pentru a-și recăpăta sănătatea ?

Mai grav, această supraveghere îndelungată, disproporționată, a fost aprobată de un judecător. Cum a ajuns un magistrat să accepte o astfel de metodă, nejustificată de miza reală a cazului? Ce standarde de profesionalism mai respectă acești judecători care validează un asemenea abuz, permitând filmarea bolnavilor dezbrăcați într-un cabinet medical? Orice ar fi sperat procurorii să găsească, au ajuns să demonstreze doar o perversitate instituțională.

Procurorii au acționat în cazul lui Tătaru ca și cum acesta ar fi fost cel mai mare corupt al României, iar rezultatul lunilor de urmărire: un dosar de doi lei și trei ouă. Prejudiciul creat de procurori la adresa libertăților civile și a drepturilor cetățenești este greu de măsurat. Vorbim de un prejudiciu adus societății românești în general. Practic, pentru a descoperi NIMIC, procurorii DNA Iași au șters pe jos cu suferința unor bolnavi și le-au expus viața într-un referat care ulterior a ajuns “pe surse” să fie public. De când e treaba unui procuror ce suferințe medicale are un pacient și de ce i-a fost violat cu bună știință dreptul la intimitate, nimeni nu spune. 

Câtă minte să fi avut judecătorul care a aprobat o astfel de mizerie sau pe ce criterii o fi fost admis în magistratură? Cum a putut un judecător să dea un mandat pentru înregistrări și să permită ca bolnavii care se dezbracau în cabinetul medicului să fie filmați? Perversitate ar fi un termen decent în acest caz.

Un alt detaliu care stârnește indignare este susținerea publică oferită de Nicolae Ciucă, președintele PNL, care pare să fie complet dezinteresat de acest abuz flagrant. Într-o declarație lipsită de empatie, Ciucă a afirmat că acest caz arată că „instituțiile statului își fac treaba”. Care treabă, domnule Ciucă? Ștergerea pe jos cu intimitatea cetățenilor? Un președinte de partid care aspiră la funcții înalte ar trebui să fie un garant al respectării drepturilor fundamentale, nu un spectator al abuzurilor. Adică Ciucă spune “bravo”BRAVO” procurorilor care s-au șters în dos cu dreptul la intimitate și cu suferința unor bolnavi. 

Ciucă a adăugat că fiecare persoană trebuie să beneficieze de un proces corect în justiție, dar această retorică devine ipocrită când o comparăm cu atitudinea PNL în cazurile lui Mihai Chirica și Costel Alexe, acuzați de corupție, dar lăsați pe listele electorale. Pare că unii sunt mai îndreptățiți să „beneficieze” de acest tratament special decât alții. E clar că Ciucă dă rateuri grave fără prompter.

În final, cine răspunde pentru acest spectacol abject? Pentru că în acest caz, nu vorbim doar despre un medic acuzat de corupție, ci despre o instituție a statului care abuzează de putere și despre o conducere politică ce încurajează asemenea practici. Costul real al acestui caz nu se măsoară în găinile și ouăle descoperite, ci în deteriorarea încrederii publice în justiție, în trauma pacienților expuși și în sfidarea libertăților civile.

Acest caz ne arată că lupta împotriva corupției a deraiat, transformându-se într-un pretext pentru abuzuri.