Știri Vaslui
Cum un medic respectat și pacienții săi plătesc prețul unei campanii anticorupție scăpate de sub control. Rușine, DNA! Rușine, PNL!

Medicul Nelu Tătaru – condamnat fără judecată, victima unui abuz de putere
În România justiția se intersectează periculos cu politica de pe ecranele televizoarelor, iar bătălia pentru imagine și putere depășește tot mai des limitele profesionalismului. În tot acest tablou macabru medicul Nelu Tătaru devine, fără voia lui, protagonistul unui scenariu de film prost. Un om dedicat profesiei, pacienților și jurământului medical este acum aruncat în mijlocul unui scandal de proporții, pus sub acuzare fără a avea parte de un proces, fără probe clare, dar cu un imens impact mediatic.
„Am fost condamnat înainte de a fi judecat – public, politic și profesional. Fără un proces oficial, dar cu mult zgomot, cu o carieră pusă sub semnul întrebării și cu o familie care a fost supusă unui impact emoțional puternic,” spune Tătaru, într-o declarație care trădează atât durerea, cât și revolta unui om prins într-un malaxor nedrept. Cum s-a ajuns la această situație? De ce? Pentru ce? Și mai ales, de către cine?
Pentru răspunsuri, ne întoarcem spre Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Partidul Național Liberal (PNL), structuri care au orchestrat sau cel puțin permis această „execuție publică”. Este România un stat de drept, în care fiecare cetățean are dreptul la un proces corect și la respectarea intimității? Se pare că în cazul doctorului Tătaru, răspunsul este unul dezarmant de simplu: nu.
Un preț greu plătit în numele „anticorupției”
Timp de luni de zile, procurorii DNA Iași au pus la cale un dosar care promitea dezvăluiri de proporții. După instalarea unor aparate de înregistrare audio și video în cabinetul doctorului, au supravegheat fiecare detaliu, încălcând unul dintre cele mai sacre drepturi: confidențialitatea medicală. În toată această perioadă, pacienți veniți să-și trateze suferințele au fost expuși fără voia lor, fără știrea lor, filmați și înregistrați în momentele lor de maximă vulnerabilitate. Doar pentru a demonstra că Tătaru ar fi corupt. Și cu ce rezultat? „Două ouă și o găină”, „captura” obținută după luni întregi de urmărire.
Pentru Tătaru, situația este cu atât mai revoltătoare. „Nu voi renunța vreodată la profesia mea, la pacienții mei și sfaturile medicale de care au nevoie, mai ales când știu că unii dintre ei nu au acces la servicii medicale. Prin măsura controlului judiciar, pe care o voi contesta, mi s-a retras pentru o perioadă dreptul de a profesa în spitalele de stat, dar cunoștințele în domeniul medical, pe voi, dar mai ales viețile salvate nu le va putea lua nimeni!”
Este acesta un exemplu de justiție sau o mostră de abuz de putere? Ce fel de procurori sunt aceia care, în loc să organizeze un flagrant simplu, au ales o metodă atât de invazivă, călcând în picioare drepturile fundamentale ale cetățenilor și expunându-le viețile personale? Este aceasta justiția pe care ne-o dorim într-un stat democratic? Într-un stat de drept?
Complicitatea unui sistem defectuos
Din păcate, această supraveghere disproporționată, această urmărire obsesivă a fost posibilă doar prin aprobarea unui judecător. Cum este posibil ca un magistrat să accepte o metodă care a încălcat intimitatea pacienților, care a compromis confidențialitatea relației medic-pacient? Cum de au ajuns judecătorii să valideze o asemenea abordare, permițând filmarea unor oameni bolnavi, care, în mod ironic, nu căutau decât vindecare? Adevărul dureros este că, dincolo de orice infracțiune imaginară, de orice suspiciune nefondată, realul prejudiciu a fost suferit de pacienții doctorului Tătaru și de medicul însuși. Un om a fost supus unui proces public nedrept, denigrat profesional, iar pacienții lui au fost filmați în intimitatea și vulnerabilitatea lor, totul pentru un dosar lipsit de substanță. Acești pacienți sunt condamnați acum la suferință și li se interzice dreptul la sănătate de vreme ce Tătaru nu mai are voie să-i trateze.
„Nimic” – rezultatul unei obsesii costisitoare
Din păcate, și Partidul Național Liberal pare să se afle în spatele acestei execuții publice. În goana după imagine, s-a sacrificat o carieră, un om devotat pacienților și o întreagă rețea de suferinzi care, neavând de unde să știe, și-au văzut viața expusă public, în mâinile unor funcționari dornici de afirmare. „Pentru ce? Două ouă și o găină?” O astfel de „captură” după luni de supraveghere intensă ne lasă cu întrebări despre profesionalismul, dar mai ales despre umanitatea celor care au condus această anchetă.
„Din păcate, cei mai afectați sunteți voi, pacienții mei,” mai spune Tătaru, vizibil emoționat. „Vreau să transmit pe această cale că vă rămân alături, chiar și cu un sfat, până mă voi întoarce în cabinet. Mulțumesc mult pentru toate mesajele de susținere și vă încurajez să fiți drepți! Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră!”
În final, tot ce a reușit DNA Iași este să demonstreze „nimic” – un dosar „de doi lei și trei ouă” și o serie de încălcări ale drepturilor cetățenești greu de măsurat. În loc să combată corupția, au făcut un abuz de putere, sacrificând confidențialitatea pacienților și onoarea unui medic. Ce preț plătește, așadar, societatea românească pentru o „justiție” care își atacă propriii cetățeni fără scrupule, lăsând în urmă vieți distruse și încrederea oamenilor în dreptate puternic zdruncinată?Aceasta nu este o poveste despre corupție. Este o poveste despre nedreptate, despre sacrificarea unui om și a drepturilor celor care au încredere în el.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Spitalul din Huși, incompetență dusă la extrem. Nu sunt bani pentru bolnavi, dar se gasesc pentru salariile unor trantori
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Popa Păhărel, combinator de duzină, prins cu mâna în borcanul cu miere- BURSA Zvonurilor
-
StiriEstcu 4 săptămâni in urma
Grav accident de circulație în Huși! Pieton, în stare gravă, după ce a fost lovit de o mașină FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Se fac numirile de prefecți și subprefecți. Habarnistul Mihai Barbu așteaptă umil la ușa lui Predoiu ca să-l impună pe Arcăleanu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Trifan vrea drumuri strategice, dar nu are bani nici de cofinanțare– jaful din instituțiile publice înghite milioane
-
StiriEstcu 2 săptămâni in urma
Fabrica de Rulmenți Bârlad, posibil furnizor pentru industria de apărare. Deputatul Adrian Solomon anunță ajutoare financiare pentru companii