Stiri Moldova
Vânzarea unei mașini devine o problemă. De la 1 decembrie e nevoie de un certificat special

Șoferilor le va fi tot mai greu să-și vândă mașinile second-hand. Dacă până acum documentele aferente tranzacției se puteau obține ușor, de la 1 decembrie lucrurile se schimbă decisiv.
Vânzarea mașinii presupunea scoaterea unui certificat fiscal de la autoritățile locale care să certifice că vânzătorul nu are datorii la stat.
La rândul său, cumpărătorul avea obligatia prin lege să își înmatriculeze autovehiculul în termen de 30 de zile la Directia Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Ce presupune certificatul Auto-Pass
Dar regulile sunt pe cale să se schimbe, pentru că, de la 1 decembrie, șoferii vor fi obligați să furnizeze cumpărătorului un certificat obținut de la Registrul Auto Român (RAR): Auto-Pass. Acesta va cuprinde informații referitoare la istoricul citirii odometrului și eventualele daune majore suferite de mașină.
Ministerul Transporturilor vrea să modifice, printr-un proiect HG, lista obiectului de activitate al RAR, astfel încât să fie posibilă aplicarea măsurii.
Documentul va fi eliberat la vânzarea maşinii, astfel încât să fie prezentat cumpărătorului şi este valabil pentru maşinile înmatriculate în România. RAR Auto Pass va conţine informaţii esenţiale despre istoricul kilometrajului, dar şi despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranţă ale autovehiculului.
Anul trecut se stabilise ca toate valorile odometrelor vehiculelor din România, precum și alte informații relevante, să fie înregistrate într-un sistem centralizat administrat de RAR.
Pe de altă parte, reprezentanţii Registrului Auto Român spun că sunt necesare șase luni pentru a strânge toate datele despre un vehicul.
Se schimbă obiectul de activitate al RAR
Odată cu adoptarea HG-ului, se va actualiza și obiectul de activitate al RAR. Printre acestea se va număra și furnizarea de informații către deținătorii de vehicule prin intermediul RAR Auto-Pass.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Spitalul din Huși, incompetență dusă la extrem. Nu sunt bani pentru bolnavi, dar se gasesc pentru salariile unor trantori
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Popa Păhărel, combinator de duzină, prins cu mâna în borcanul cu miere- BURSA Zvonurilor
-
StiriEstcu 4 săptămâni in urma
Grav accident de circulație în Huși! Pieton, în stare gravă, după ce a fost lovit de o mașină FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Se fac numirile de prefecți și subprefecți. Habarnistul Mihai Barbu așteaptă umil la ușa lui Predoiu ca să-l impună pe Arcăleanu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Trifan vrea drumuri strategice, dar nu are bani nici de cofinanțare– jaful din instituțiile publice înghite milioane
-
StiriEstcu 2 săptămâni in urma
Fabrica de Rulmenți Bârlad, posibil furnizor pentru industria de apărare. Deputatul Adrian Solomon anunță ajutoare financiare pentru companii