Statul promite, Biserica face: În Vaslui, Episcopia Hușilor construiește case pentru sinistrați, în timp ce autoritățile le oferă ulei și făină

Au trecut două luni de la inundațiile care au devastat comunitățile din județul Vaslui, lăsând în urmă ruine, disperare și oameni fără adăpost. În tot acest timp, autoritățile statului au demonstrat încă o dată cât de ineficiente pot fi în fața tragediilor umane. În timp ce guvernul a decis, cu întârziere și într-un mod care frizează cinismul, să trimită saci de dormit, pături și câteva tone de apă plată, Episcopia Hușilor a arătat ce înseamnă să fii cu adevărat alături de cei în suferință: construiește case.

Ajutoare de fațadă, bani cheltuiți pe hârtie

Conform unui comunicat al Guvernului, „circuitul legislativ” a fost închis pentru distribuirea ajutoarelor către sinistrații din Vaslui. Dar ce înseamnă acest lucru pentru oamenii care, după două luni de la dezastru, încă locuiesc în condiții insalubre sau la rude? Statul le-a oferit pături, câteva sute de paturi și saltele, și motorină în cantități impresionante – pe care sinistrații, probabil, ar trebui să o folosească pentru a încălzi ruinele caselor lor. În plus, au fost promise fonduri pentru reîntregirea rezervei de stat, un detaliu contabil care arată că, în ochii autorităților, problemele oamenilor sunt doar o bifă bugetară. Ajutoarele umanitare oferite de stat constau în 10 saci de dormit, 742 paturi, 742 saltele de pat, 742 perne, 742 pături, 742 cearşafuri de pat, 742 feţe de pernă, 5.770 l apă minerală plată, 107.320 kg motorină, 1.330 kg benzină.
Pe hârtie, suma de peste 3 milioane de lei pare impresionantă. În realitate, ce primesc oamenii? Făină și ulei, soluții temporare care nu rezolvă nimic. Este, încă o dată, un exemplu perfect al modului în care statul român își bate joc de cetățeni, mascând sub generozitate o incapacitate cronică de a interveni eficient.

În contrast, Biserica, prin Episcopia Hușilor, a demonstrat că sprijinul real nu se rezumă la vorbe sau la saci de dormit. Preoții și voluntarii nu au venit cu promisiuni goale, ci cu soluții concrete. În timp ce autoritățile distribuiau ulei și făină, Episcopia a început să construiască locuințe pentru familiile rămase fără adăpost. Aceste case reprezintă nu doar un acoperiș deasupra capului, ci și o șansă pentru acești oameni de a-și reconstrui viețile cu demnitate.

Pe lângă case, Episcopia a oferit alimente, haine, sprijin psihologic și, poate cel mai important, un sentiment de solidaritate umană care lipsește cu desăvârșire din partea statului. În timp ce politicienii se laudă cu liste lungi de bunuri distribuite, Biserica tace și face. Fiecare casă construită este un simbol al faptului că, acolo unde autoritățile eșuează, comunitatea poate găsi salvarea prin solidaritate și credință.

Cât valorează o viață pentru stat?

Este greu să nu observi diferența izbitoare dintre abordările celor două instituții. Pentru stat, sinistrații sunt o problemă birocratică, un dosar pe care trebuie să îl închidă cu o alocare bugetară și câteva transporturi simbolice. Pentru Episcopie, acești oameni sunt frați și surori în suferință, ființe umane care merită sprijinul real și necondiționat al comunității. În timp ce statul rămâne prizonier al propriilor mecanisme greoaie și inutile, Biserica rămâne aproape de oameni.

Această situație ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorități. Până când statul român va învăța să își respecte cetățenii, aceștia vor continua să găsească sprijin acolo unde există suflete care cu adevărat le înțeleg nevoile. Iar pentru oamenii din Vaslui, speranța nu mai vine dinspre București, ci dinspre cei care construiesc case, în tăcere, fără să ceară aplauze.