Știri Vaslui
Autorităţile au marcat împlinirea a 15 ani de activitate a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Podul Înalt’ (ISU) Vaslui a organizat, miercuri, o serie de manifestări, cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) în judeţ.
Reprezentanţii ISU Vaslui, ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui şi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, alături de autorităţile judeţene şi locale au vorbit în cadrul unei întâlniri festive despre importanţa activităţii derulate de medicii şi paramedicii SMURD de-a lungul celor 15 ani de activitate la nivelul judeţului Vaslui, dar şi despre necesitatea unei bune colaborări interinstituţionale pentru funcţionarea optimă a Serviciului.
„Am crezut, din momentul în care m-am întâlnit cu doctorul Arafat în 1994, că vom putea face un sistem împreună şi am reuşit să construim lucrul acesta, evident, cu oamenii din fiecare loc. 2009 a fost anul în care am construit câteva SMURD – uri, printre care unul foarte important, SMURD Vaslui. De ce ce spun foarte important? Pentru că SMURD Vaslui pentru mine în calitate de coordonator al regiunii de nord-est nu a pus probleme. Aici lucrurile au mers bine de la început, oamenii s-au înţeles, cel puţin asta am simţit eu şi în plus, au înţeles nevoia de a nu avea sincope în activitate, pentru că am avut şi avem în continuare judeţe în această regiune în care sunt zile multe fără echipaje de tip C1, cu medic. La Vaslui nu s-a întâmplat asta niciodată. E drept că am ajutat, începând de la generaţiile de rezidenţi erau atunci, de specialişti pe care i-am trimis să fie în sprijinul colegilor de la Vaslui, până la actualmente prezenţa unor medici din UPU-SMURD Iaşi aici în mijlocul echipei de la Vaslui, toate lucrurile au mers bine”, a spus prof. univ. Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD în regiunea de nord-est.
„Ce am trăit în anii aceştia? Au fost momente foarte frumoase. Sunt foarte mulţumită de colaborarea cu ISU Vaslui, care ne-a ajutat tot timpul acesta să ieşim cu urgenţa în întâmpinarea pacienţilor, nu să stăm să-i aşteptăm în urgenţă. (…) Am învăţat să facem simulări să colaborăm cu celelalte instituţii. A fost o muncă destul de grea, dar foarte frumoasă şi plină de realizări. Îmi doresc să fie mai mulţi doctori să putem pregăti şi noi paramedicii, să participăm la toate instruirile naţionale şi internaţionale, să avem maşini bune, să avem drumuri bune şi să fim sănătoşi”, a spus coordonatorul UPU-SMURD Vaslui, dr. Carmena Piseru.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan i-a asigurat pe reprezentaţii SMURD de sprijin din partea instituţiei pe care o conduce.
„A trecut un deceniu şi jumătate de curaj şi profesionalism. Mă înclin cu respect în faţa dumneavoastră pentru tot ceea ce faceţi, vă mulţumesc pentru dăruirea şi profesionalismul dovedit în salvarea de vieţi omeneşti. Nu voi intra în statistici, însă instituţia pe care o conduc a implementat multe proiecte care au dus la dezvoltarea şi modernizarea medicinei de urgenţă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Vă felicit pentru activitatea dumneavoastră şi vă urez „La mulţi ani””, a transmis preşedintele CJ Vaslui.
Cu ocazia împlinirii celor 15 ani de activitate, în Piaţa Centrului Civic din Vaslui a fost organizată o expoziţie de tehnică şi aparatură din dotarea SMURD, au fost distribuite pliante informative privind activitatea serviciului, cetăţenii având totodată ocazia să afle informaţii de despre activitatea de voluntariat care poate fi desfăşurată în cadrul structurii.
În acest an, echipajele SMURD au oferit asistenţă medicală de urgenţă şi prim-ajutor calificat în peste 4.800 de cazuri, cu o medie de 13 intervenţii pe zi.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Sportivi vasluieni, pe podiumul „Steelman”- FOTO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cetățenii suferă, PNL petrece! Liberalii lui Ciucă sărbătoresc deja victoria și organizează petreceri de zeci de mii de euro cu sute de invitați, cu lăutari și alcool- VIDEO
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Trăile-ar familia duamnelor care noaptea citesc poezii de Blaga! BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Țepara Simona Polak vrea în PNL! Cum rămâne cu zecile de oameni cărora le-a furat banii? Trăilă, știi ceva?
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Bolnavii abandonați în jocul justiției și al lui Nicolae Ciucă. Drama pacienților medicului Nelu Tătaru
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Caz cutremurător în Vaslui: O bătrână de 91 de ani, violată și omorâtă într-o zi de sărbătoare
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Un bărbat din Vaslui, înnebunit după amantă, s-a ales cu ordin de restricţie. Îi spunea femeii şi cu ce să se îmbrace
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Pacienții lui Tătaru, lăsați la mila Celui de sus: “Dumnezeu știe cât bine a făcut”! Bolnavii cer sprijin divin