Știri Vaslui
Alegeri ratate: Manipularea și proasta informare trimit în Parlament personaje dubioase

Într-un județ ca Vasluiul, unde politica ar trebui să fie un instrument pentru progres și dezvoltare, realitatea post-alegeri parlamentare ne demonstrează din nou că inconștiența, manipularea și proasta informare a cetățenilor au avut un impact devastator. Rezultatele scrutinului au trimis în Parlament personaje dubioase – de la indivizi cu trecut îndoielnic, interlopi, dame de companie și până la videochat-iste – în timp ce oameni care au demonstrat competență, determinare și dorință de schimbare au fost condamnați să rămână acasă, excluși de pe scena politică de jocuri murdare și manevre absurde.
Declarația deputatului PSD Eduard-Andrei Popica surprinde perfect acest context dezolant. După o muncă intensă depusă de candidați și de echipele lor din teritoriu, Partidul Social Democrat rămâne câștigător detașat în județ, cu un scor de 30,54% și două mandate de deputat, alături de unul de senator. Cu toate acestea, deputatul Popica, al treilea pe lista pentru Camera Deputaților, nu a primit mandatul. Asta nu l-a împiedicat însă să sublinieze un adevăr esențial: politica nu e doar despre victorii, ci și despre învățarea din înfrângeri și despre continuarea luptei pentru principii.
Manipulare grosolană și tertipuri josnice
În declarația sa, Popica scoate la iveală tertipurile de joasă speță care au viciat aceste alegeri. Apariția unor formațiuni obscure, precum PSDU și PSDI, cu sigle intenționat asemănătoare, a indus în eroare alegătorii, ducând la risipirea a aproape 20% din voturile PSD. “Cu aceste voturi risipite inutil, PSD ar fi obținut un rezultat apropiat de 45 – 50%, adică jumătate din numărul de alegători,” subliniază Popica, atrăgând atenția asupra unui joc murdar care a afectat grav voința electoratului. Într-un peisaj politic deja destabilizat de partide mici, fără relevanță reală, susținătorii acestora – ironizați ca “trepăduși”, “curcubei” și “aurari” – se bucură ipocrit de un scor redus al PSD-ului, deși propriile partide nici măcar nu au fost capabile să obțină un mandat de deputat. În acest context, PSD rămâne singura forță politică cu o prezență semnificativă în județul Vaslui, dar scorul său final este diminuat de aceste manevre politice care sacrifică interesul public pe altarul jocurilor meschine.
Parlamentul, un loc al personajelor dubioase
Rezultatele acestor alegeri ne obligă să ne punem întrebări serioase: Cine ne reprezintă? Și, mai important, ce fel de societate ne dorim? Alegătorii care s-au lăsat amăgiți de sigle false sau promisiuni deșarte au trimis în Parlament indivizi cu trecuturi îndoielnice. În locul unor oameni hotărâți să muncească pentru binele județului, Vasluiul, la fel ca multe alte zone ale țării, se vede reprezentat de persoane fără viziune, fără competență, dar cu suficient tupeu să-și urce interesele personale în fața celor colective. Într-o țară în care sistemul politic este deja sufocat de interese obscure, votul informat devine mai important ca oricând. Din păcate, acest scrutin a demonstrat cum lipsa de informare și manipulările grosolane pot transforma Parlamentul într-o caricatură, în loc să fie un spațiu de reprezentare și decizie pentru cetățeni.
“PSD este campionul alegerilor parlamentare”
Chiar și în fața acestor adversități, Eduard-Andrei Popica își menține optimismul și încrederea în viitor. “Trebuie să lămurim un aspect și să fie clar pentru toată lumea,” declară acesta. “Motivul pentru care PSD a obținut un scor mai slab nu se datorează faptului că adversarii politici au fost în preferințele alegătorilor. Nicidecum. Scorul se datorează unor tertipuri de joasă speță, care s-au bazat pe crearea unor noi partide (PSDU sau PSDI), cu sigle asemănătoare, care au dus în eroare alegătorii.” Cu toate acestea, Popica subliniază că PSD rămâne “campionul alegerilor parlamentare,” atât la nivel județean, cât și național. Pe final, fostul deputat mulțumește tuturor vasluienilor, indiferent de opțiunea lor politică, și le garantează că reprezentanții PSD își vor face datoria în Parlament. În ceea ce-l privește, Popica afirmă că se va retrage acasă, dar rămâne același om gata să lupte pentru nevoile oamenilor. Alegerile din județul Vaslui, dar și din întreaga țară, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toți cetățenii. În timp ce manipulatorii și oportuniștii își fac loc în Parlament, oameni care au demonstrat că pot, sunt lăsați pe margine. Până când vom învăța să ne informăm și să votăm responsabil, vom continua să ne întrebăm: Cine ne reprezintă cu adevărat?
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră