Știri Vaslui
Câteva ouă și o șampanie, asta e marea corupție. DNA și PNL s-au făcut de rușine, pacienții lui Tătaru rămân condamnați la suferință

După doi ani în care procurorii DNA Iași s-au scremut să demonstreze că medicul Nelu Tătaru este un „spăgar”, statul român nu a reușit decât să-și dovedească propria neputință. Fostul ministru al Sănătății și președinte al PNL Vaslui a fost trimis în judecată pe baza unor acuzații ridicole: 150 de lei, 50 de lei, câteva ouă, o pasăre și o sticlă de șampanie. Aceasta este „marea corupție” pe care DNA pretinde că a descoperit-o după ani de anchete costisitoare și abuzuri asupra pacienților lui Tătaru.
Lucia Rotaru și Nelu Tătaru: dușmani, dar cuvinte de apreciere
Nelu Tătaru și Lucia Rotaru, sora primarului PSD din Huși, Ioan Ciupilan, au fost adversari înverșunați. Cu toate acestea, chiar Lucia Rotaru, fost manager al Spitalului Huși și dușman declarat al lui Tătaru, a fost nevoită să recunoască în fața procurorilor că acuzațiile împotriva acestuia nu au niciun temei. „Nu au fost niciodată reclamații legate de corupție la adresa doctorului Tătaru. Este un medic îndrăgostit de meseria lui, care muncea și în afara programului. Nu au existat neînțelegeri din această cauză, iar toate serviciile au fost decontate de Casa de Sănătate,” a declarat Rotaru în fața DNA. În ciuda unui așa zis conflict personal și politic dintre cei doi, adevărul a fost de partea medicului. Nici măcar adversarii săi nu au putut confirma faptele inventate de procurori.
Abuzurile DNA
În ultimele săptămâni, DNA Iași a mers din casă în casă, chestionând zeci de pacienți dacă i-au dat mită lui Nelu Tătaru. Răspunsurile au fost aceleași: nimeni nu i-a dat nimic. În mod halucinant, aceleași concluzii sunt reflectate și în referatul DNA, care menționează că Tătaru ar fi primit, în mod nejustificat, o sumă totală de 50 de lei, câteva ouă, o pasăre și o sticlă de șampanie. Însă, în timp ce procurorii se joacă de-a justiția, pacienții lui Tătaru plătesc prețul. Mii de oameni care depind de acesta au fost privați de tratament, pentru că medicului i s-a interzis să mai profeseze. Într-un județ ca Vaslui, unde resursele medicale sunt limitate, această decizie este mai mult decât nedreaptă – este criminală.
PNL Vaslui- trădarea unui om și a mii de bolnavi
În paralel, PNL Vaslui a dovedit că oportunismul politic este mai important decât loialitatea față de un coleg care și-a dedicat viața pacieților. În loc să-l apere, liberalii l-au exclus pe Tătaru din partid, l-au scos de pe listele parlamentare și l-au demis din funcțiile politice. PNL a lucrat împreună cu DNA pentru a-l elimina pe Tătaru. Într-un act de slugărnicie, unii dintre colegii săi s-au grăbit să-l trădeze și ei pe Tătaru, sfătuindu-l pe Barbu cum să-l lovească pe medicul care nu a făcut altceva decât să ajute oamenii. Rezultatul? PNL Vaslui a fost drastic sancționat la ultimele alegeri, electoratul taxând trădarea cu care a fost tratat unul dintre cei mai respectați cetățeni ai județului.
Un medic sacrificat, pacienți condamnați la suferință
Cazul medicului Nelu Tătaru este un exemplu trist despre cum justiția și politica pot distruge vieți nevinovate. În loc să fie apreciat pentru devotamentul său, Tătaru a fost atacat. Este imposibil de înțeles cum un medic care a muncit benevol pentru pacienții săi ajunge să fie judecat pentru câteva ouă și o sticlă de șampanie, în timp ce adevărații corupți scapă nepedepsiți. Dar cel mai mare preț nu-l plătește Tătaru, ci pacienții săi. Cei care își puneau speranța în mâinile acestui medic sunt acum condamnați la suferință, lăsați fără tratament într-un județ în care accesul la sănătate este oricum precar. Într-un sistem corupt, unde valoarea reală este desconsiderată, medicii sunt sacrificați, iar oamenii de rând plătesc cu suferință. Cine va răspunde pentru aceste tragedii? Cine le va explica pacienților că viețile lor au fost mai puțin importante decât ambițiile absurde ale unor procurori sau calculele meschine ale unor politicieni? Pacienții lui Tătaru nu au nevoie de DNA sau PNL – au nevoie de medicul lor. Și, într-o zi, adevărul va triumfa. În timp ce DNA se joacă de-a anticorupția cu câteva ouă și o pasăre, iar PNL își trădează oamenii de valoare, pacienții sunt lăsați la mila lui Dumnezeu.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră