Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Primarul PNL din Boțești se răzbună pe copii și bătrâni: centru social închis din cauza unei „protejate” a edilului. Ignatie, atac dur la primarii nepăsători la nevoile oamenilor

Publicat

in

O situație revoltătoare zguduie comuna Boțești după ce centrul de zi al Așezământului social „Sfântul Stelian”, administrat de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, a fost închis din decizia primarului PNL Adrian Pantea. Acest centru, care găzduia 30 de copii și aproape 100 de vârstnici, era un real sprijin pentru cei vulnerabili din comunitate, oferind educație, prevenind abandonul școlar și asigurând mese calde prin programul „Masa pe roți”. Ierarhul Hușilor, PS Ignatie, a adus în atenție motivele absurde și abuzive care au condus la închiderea centrului:

„Din pricina unui primar care nu se gândește la voi, centrul de zi de la Boțești va fi închis, pentru că noi nu mai avem clădirea în care să ne desfășurăm activitatea. Domnul primar, împreună cu consilierii locali, au decis, din motive misterioase, total ascunse și nesincere, să închidă centrul…”

Răzbunare politică pe seama celor vulnerabili

Decizia de a închide centrul nu este doar o manifestare a nepăsării edilului față de copii și bătrâni, ci o răzbunare personală. Conform surselor noastre, primarul Adrian Pantea s-a folosit de o femeie „protejată” de el, angajată inițial femeie de serviciu la centrul Episcopiei, care ulterior a urmat cursuri și a devenit bucătăreasă. Protejata primarului, însă, a dorit să urce mai sus în ierarhie, dar s-a lovit de regulile stricte ale Episcopiei Hușilor, care nu tolerează „jmenuri”, așa cum sunt obișnuiți liberalii. Când a constatat că planul său de a o promova pe protejata sa nu a fost acceptat, Adrian Pantea a decis să se răzbune pe copii și bătrâni, închizând centrul. „Noi aveam o contribuție de 85% pentru cheltuielile pentru copii și bătrâni, iar primăria venea cu 15%. Dintr-odată, s-a considerat că nu mai este nevoie de acel centru… Îl interesează doar problemele personale, nu comunitatea!”, a precizat PS Ignatie.

Afaceri personale și distrugerea binelui comunitar. Situația de la Boțești nu este singulară, la Fălciu s-a întâmplat la fel

Episcopul Ignatie a relatat o situație similară din localitatea Fălciu, unde un alt primar, al PSD de această dată, a închis centrul social, după ce Episcopia a refuzat să legitimeze „o afacere de familie” pe care edilul Neculai Moraru încerca să o impună. Închiderea centrelor de la Boțești și Fălciu reprezintă o lovitură grea pentru cei care beneficiau de aceste servicii sociale. Deciziile primarilor trădează o mentalitate axată pe interese personale, fără vreo preocupare reală pentru binele comunității.

Copiii și bătrânii plătesc prețul jocurilor politice

Acțiunile primarului Adrian Pantea, dar și ale altor lideri PNL din județ, nu sunt doar abuzive, ci și profund imorale. Închiderea centrului „Sfântul Stelian” din Boțești lasă zeci de copii fără sprijin educațional și aproape 100 de bătrâni fără hrană sau îngrijire. Această situație dezvăluie o realitate dureroasă: în unele comunități, interesele personale și politice ale unor primari prevalează asupra nevoilor celor mai vulnerabili. Protejata primarului Pantea poate că nu a urcat în ierarhie, dar cei care au pierdut cu adevărat sunt copiii, bătrânii și familiile care depindeau de acest centru. Într-o societate normală, astfel de abuzuri ar fi anchetate și sancționate. Însă, din păcate, la Boțești, protejații și interesele personale par să fie mai importante decât comunitatea pe care primarul ar trebui să o servească.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.