Știri Vaslui
Nelu Tătaru, abandonat de PNL, susținut de Diaspora și pacienți

„DIASPORA ESTE ALĂTURI DE DOMNUL DOCTOR Nelu Tătaru, MINISTRU SĂNĂTĂȚII! ȘI ÎL SUSȚINEM MAXIM!” – acesta este mesajul postat de Alexandru Voicu, președintele PNL Diaspora, pe rețelele sociale, în semn de solidaritate cu fostul ministru al Sănătății. Mesajul vine într-un moment în care PNL, partidul pe care Tătaru l-a servit cu loialitate, l-a abandinat fără scrupule, iar o serie de lichele și trădători din organizația județeană și națională i-au întors spatele. Cine este Nelu Tătaru pentru Vaslui? Un medic respectat, care a rămas în linia întâi în pandemie, un om care și-a pus sănătatea pacienților pe primul loc și care a salvat vieți. Cine este PNL pentru Vaslui? Un partid în derivă, care își sapă propriile rădăcini și își înlătură oamenii de valoare.
De la lider al liberalismului la persona non grata
Nelu Tătaru a fost, până nu demult, emblema liberalismului în Vaslui. Medic chirurg, cu o reputație impecabilă, a fost numit ministru al Sănătății într-un moment de criză fără precedent – pandemia de COVID-19. Deciziile sale ferme și comunicarea transparentă i-au adus respectul pacienților și al Diasporei. Dar cum răsplătește PNL Vaslui acest om? Prin marginalizare și trădare. În loc să-l susțină, să-l promoveze și să-i ofere sprijin pentru a-și continua proiectele, liderii PNL Vaslui au preferat să-l înlăture.
Tătaru: „Liberalismul a murit în Vaslui”! Medicul de la Huși nu doar că a fost scos din funcțiile de conducere, dar partidul a ajuns să aibă rezultate electorale dezastruoase în județ, iar votanții se întreabă ce a mai rămas din valorile liberale.
Solidaritatea pacienților și a Diasporei
Cei care nu l-au abandonat pe Nelu Tătaru sunt oamenii simpli – pacienții care au fost tratați de el și Diaspora care își amintește că, în vremuri grele, a fost printre puținii politicieni care au vorbit deschis despre nevoile celor plecați peste hotare. Postarea lui Alexandru Voicu este un exemplu clar de susținere populară, ceva ce conducerea PNL pare să ignore. În timp ce partidul își împinge oamenii de valoare spre margine, cetățenii își exprimă susținerea publică pentru medicul care nu a uitat, înainte de orice, să fie om.
Tătaru, trădat de partid, dar susținut de oameni
Într-o declarație din decembrie, Nelu Tătaru spunea cu amărăciune că „liberalismul a murit”. Și cum să nu moară, când oamenii care au construit acest partid sunt eliminați unul câte unul? Dar ceea ce PNL ignoră este faptul că Nelu Tătaru nu este un simplu politician. Este un medic, un profesionist, un om care a fost în prima linie pentru cetățeni. Poate că partidul l-a trădat, dar oamenii nu. Diaspora, pacienții, comunitatea locală sunt cei care continuă să-l susțină și să-i fie alături. Pentru PNL Vaslui, lecția este dură: un partid care își sacrifică oamenii de valoare nu are viitor. Liberalismul înseamnă mai mult decât jocuri și interese meschine. Însă PNL pare să fi uitat asta, în timp ce Nelu Tătaru, cel marginalizat și trădat, rămâne un simbol al ceea ce ar fi trebuit să fie partidul: integritate, profesionalism și respect pentru cetățeni.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Panică și isterie în Vaslui: firmele primesc notificări de mobilizare pentru război fără nicio explicație oficială
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Chermeza de la IPJ Vaslui: Polițiști, procurori, politicieni… și Jokerul Gologan de la CJ!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Haos la Spitalul Huși: Asistentele au fost amenințate cu tăierea salariilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
ALARMĂ ÎN POSTUL PAȘTELUI! Pește infestat cu paraziți, retras de la vânzare în județul Vaslui!
-
Stiri Moldovacu 4 săptămâni in urma
O mamă a fost de acord ca fiicele ei, de 14 și 15 ani, să fie violate de concubinul său. Femeia ar fi asistat la unul dintre abuzuri
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Georgiana Manole este noul manager al Spitalului de Urgență Vaslui
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Discurs frumos, realitate tristă: Arcăleanu visează la Europa, dar uită că PNL Vaslui are alte planuri și îl trage în jos
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cine este polițistul care s-a luat la bătaie, în club, la petrecerea șefului de la Crimă Organizată: de la pachete pe ruta Londra–Vaslui, direct la IPJ