Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Restricții la Spitalul Județean Vaslui din cauza creșterii afecțiunilor respiratorii

Publicat

in

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui a anunțat măsuri stricte privind accesul vizitatorilor, pe fondul creșterii numărului de afecțiuni respiratorii în județ. Programul de vizite a fost redus, iar accesul în anumite secții este sever restricționat pentru a proteja pacienții vulnerabili. Conform noilor reguli, doar un singur aparținător poate vizita un pacient pentru maximum 15 minute, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie atât pentru vizitatori, cât și pentru personalul medical. Secțiile critice, precum ATI, Pediatrie, Boli Infecțioase și Oncologie, permit accesul vizitatorilor doar în cazuri excepționale, cu acordul medicului curant. În aceste situații, vizitatorii vor trebui să poarte mască, halat și botoși. Noul program de vizite este de luni până vineri între orele 15:00 – 16:00, iar în weekend între 14:00 – 16:00. Aceste măsuri au fost introduse pentru a preveni răspândirea bolilor respiratorii în spital și pentru a proteja pacienții, mai ales cei din categoriile de risc. Conducerea SJU Vaslui face apel la înțelegerea și colaborarea vizitatorilor în respectarea acestor reguli.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.