Știri Vaslui
Accident de vânătoare în pădurea Urdești: bărbat împușcat accidental de fratele său

UPDATE: Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost rănit, duminică, și transportat la spital după ce ar fi fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare organizată într-o pădure din localitatea Urdești, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui. Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu, solicitarea la numărul de urgență 112 a fost făcută de fratele bărbatului rănit, care a anunțat că acesta a fost împușcat accidental în mână și picior.
”Victima este un bărbat de 50 de ani, conștient și coerent, cu plăgi împușcate accidental la mână și picior. A fost trimisă o ambulanță SAJ C2 cu medic din substația Bârlad. Pacientul a fost predat la Spitalul de Urgență ‘Elena Beldiman’ Bârlad. A fost adus cu o mașină înaintea ambulanței, întâlnindu-se pe drum. Prezenta o plagă împușcată la nivelul coapsei drepte și o altă plagă împușcată la nivelul mâinii drepte. Bărbatul era stabil hemodinamic și respirator. Nu a dat detalii echipajului despre circumstanțele producerii acestui accident”, a declarat Ungureanu. Polițiștii au demarat cercetări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările producerii accidentului.
Stirea initiala
Un incident grav a avut loc astăzi, în timpul unei partide de vânătoare de iepuri organizată în pădurea de la Urdești. Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost rănit accidental de fratele său, care a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. Victima, conștientă și coerentă, prezenta plăgi provocate de împușcături la mână și picior. La fața locului a fost trimisă de urgență o ambulanță SAJ C2 cu medic din substația Bârlad. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor victimei și urmează să o transporte la spital pentru îngrijiri suplimentare. Conform primelor informații, incidentul pare a fi un accident. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale evenimentului. Partidele de vânătoare implică un grad ridicat de risc, iar respectarea strictă a normelor de siguranță este esențială pentru a preveni astfel de tragedii.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră