Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Costuri uriașe și locuri insuficiente în centrele medico-sociale. Bătrânii și copiii abandonați de politicieni. Biserica deschide centre, primarii le închid

Publicat

in

În anul 2025, costul mediu lunar de întreținere a beneficiarilor din Centrele de Asistență Medico-Socială Băcești și Codăești a crescut considerabil, ajungând la 6.449 lei/lună/asistat la Băcești și 5.058 lei/lună/asistat la Codăești. Aceste sume sunt de-a dreptul uriașe pentru majoritatea vârstnicilor din județ, ale căror pensii abia depășesc 1.000 de lei. În aceste condiții, accesul la servicii esențiale devine un lux inaccesibil pentru cei mai vulnerabili membri ai comunității. Mai mult, capacitatea acestor centre este departe de a satisface cererea existentă. Centrul de la Băcești dispune de 101 paturi, iar cel de la Codăești de doar 40, număr insuficient în raport cu nevoile reale ale populației. Astfel, mulți bătrâni și persoane cu nevoi socio-medicale rămân pe liste de așteptare interminabile, fără perspective clare de a beneficia de îngrijirea necesară.

În acest context sumbru, Episcopia Hușilor reprezintă un adevărat colac de salvare. Prin eforturi considerabile, Biserica a deschis mai multe centre în diferite zone ale județului, oferind condiții la standarde europene. Beneficiarii acestor centre primesc îngrijire de calitate, într-un mediu demn și respectuos. Cu toate acestea, în timp ce Episcopia depune eforturi uriașe pentru a deschide și menține funcționale aceste centre, politicienii locali par complet dezinteresați de soarta celor nevoiași.

Mai grav, în unele comune unde Episcopia a inițiat parteneriate cu primăriile pentru a deschide centre dedicate copiilor și bătrânilor, unii primari sabotează activitatea Bisericii, mergând până la închiderea acestor centre. Un exemplu elocvent este comuna Boțești, unde primarul PNL Adrian Pantea a decis închiderea centrului de zi „Sfântul Stelian”, lăsând zeci de copii fără sprijin educațional și aproape 100 de bătrâni fără hrană sau îngrijire. Motivul? O răzbunare personală legată de o angajată protejată de edil, care nu a reușit să avanseze în funcție conform dorințelor acestuia. 

Situația de la Boțești nu este singulară. La Fălciu, un alt primar, de la PSD, a închis un centru similar, după ce Episcopia a refuzat să legitimeze o „afacere de familie” pe care edilul încerca să o impună. Astfel de acțiuni demonstrează o lipsă crasă de empatie și responsabilitate față de cei mai vulnerabili membri ai comunității. În timp ce Biserica își asumă rolul de protector al celor nevoiași, autoritățile locale nu doar că nu sprijină aceste inițiative, dar le și subminează.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.