Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

DREPT LA REPLICĂ! Minciunile primarului Ioan Ciupilan – demontate cu fapte și documente

Publicat

in

În ediția din 31 ianuarie 2025, cotidianul Știri Est a publicat un articol referitor la situația medicului Nelu Tătaru, în care primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan, și consilierii locali au fost acuzați că au contribuit la menținerea acestuia în afara Spitalului Municipal Dimitrie Castroian. În urma acestui articol, primarul a solicitat publicarea unui drept la replică. Însă, așa cum vom demonstra mai jos, dreptul său la replică nu este decât o colecție de minciuni și omisiuni menite să inducă în eroare opinia publică.

  1. Primarul Ioan Ciupilan știa exact situația medicului Nelu Tătaru, dar preferă să se spele pe mâini

În răspunsul său, primarul susține că Nelu Tătaru nu a anunțat oficial spitalul despre ridicarea măsurii controlului judiciar și că această problemă nu ar ține de el sau de Consiliul Local. O afirmație falsă și ipocrită.

În realitate, DNA a anunțat oficial, în timp real, pe 16 decembrie 2024, Spitalul Municipal din Huși că restricțiile asupra lui Nelu Tătaru au fost ridicate. Aceasta nu este o presupunere, ci un fapt concret, certificat de documentele emise de spital. Managerul spitalului, Bogdan Popa, a recunoscut acest lucru și l-a scris negru pe alb în Decizia nr. 290, prin care a ridicat suspendarea medicului. Totuși, la scurt timp, prin Decizia nr. 291, același manager l-a suspendat din nou, fără nicio justificare legală, doar pentru că „așa a vrut el”.

Cum poate primarul Ciupilan să pretindă că nu știa despre aceste abuzuri? Spitalul Municipal Dimitrie Castroian Huși se află în subordinea Consiliului Local, instituție condusă chiar de primar. De asemenea, Consiliul de Administrație al spitalului este format inclusiv din reprezentanți ai primăriei, iar managerul este obligat să-l informeze pe primar cu privire la orice decizie importantă. Așadar, este absurd ca Ioan Ciupilan să pretindă că nu a avut cunoștință despre această situație.

În plus, o întrebare esențială rămâne fără răspuns: dacă primarul nu are nicio implicare, așa cum pretinde, de ce a declarat public că îl consideră pe Nelu Tătaru un „dușman” din cauza plângerilor și interpelărilor pe care acesta le-a făcut împotriva sa în perioada în care era senator?

  1. O răzbunare politică dusă până la capăt: spitalul îl evacuează pe Nelu Tătaru și îi desființează cabinetul

Documentele oficiale dovedesc că managerul spitalului, Bogdan Popa, i-a trimis medicului Nelu Tătaru o adresă prin care îl înștiința că i se desființează cabinetul și că toate bunurile sale personale vor fi evacuate. Acest gest nu are nicio legătură cu vreo procedură administrativă firească, ci este o decizie luată cu intenția clară de a-l elimina definitiv pe Tătaru din spital.

În loc să se preocupe de sănătatea pacienților hușeni, administrația locală a transformat un conflict personal într-o vendetă de prost gust. Ba mai mult, cabinetul medical în care Nelu Tătaru consulta pacienții și trata bolnavii a fost transformat în loc pentru fumat. Aceasta este realitatea administrației conduse de Ioan Ciupilan: medicii sunt îndepărtați, iar locurile destinate îngrijirii bolnavilor sunt folosite pentru vicii.

  1. Ipocrizia primarului: „Eu nu mă amestec” vs. „Aștept ca Popa să-și dea demisia”

Pe 19 decembrie 2024, în curtea Episcopiei Hușilor, la spectacolul „Dar de Crăciun”, primarul Ciupilan a fost confruntat direct de subsemnatul cu privire la opoziția sa față de revenirea medicului Nelu Tătaru în spital. Răspunsurile sale au fost tipice unui politician prins cu mâța-n sac:
• „Eu nu mă amestec, nu am nicio treabă” – o afirmație greu de crezut, având în vedere că spitalul este în subordinea Consiliului Local și că managerul este direct responsabil în fața acestuia.
• „Aștept ca Popa să-și dea demisia” – un mesaj care trădează faptul că primarul este perfect conștient de neregulile din spital, dar alege să le ignore.

Dacă într-adevăr credea că managerul Popa a abuzat de funcție, de ce nu a luat măsuri? Adevărul este că Popa nu ar fi putut lua aceste decizii fără susținerea directă sau tacită a primarului și a consilierilor locali care controlează spitalul.

  1. Cazul Nelu Tătaru – un simptom al unui sistem corupt

Tot acest scandal scoate la iveală o problemă mult mai mare: modul abuziv în care este condus Spitalul Municipal Huși. Deciziile nu sunt luate în interesul pacienților sau al actului medical, ci pe baza unor jocuri de putere și răzbunări personale.

Faptul că primarul se delimitează acum de această situație este o tentativă jalnică de a scăpa de responsabilitate. Însă faptele sunt clare:
1. Spitalul este în subordinea Consiliului Local, iar primarul are reprezentanți în Consiliul de Administrație.
2. Managerul trebuie să informeze autoritățile locale despre deciziile majore – lucru care s-a întâmplat, deci primarul nu poate invoca necunoașterea situației.
3. DNA a anunțat ridicarea controlului judiciar pe 16 decembrie, iar spitalul a recunoscut acest lucru în Decizia nr. 290.
4. Suspiciunile legate de o răzbunare politică sunt confirmate chiar de declarațiile primarului, care a spus că îl consideră pe Nelu Tătaru un „dușman” pentru că l-a criticat în trecut.

În loc să își asume răspunderea pentru ceea ce se întâmplă în orașul pe care îl conduce, primarul Ioan Ciupilan încearcă să arunce vina pe oricine altcineva: pe Tătaru, pe ziariști, pe avocați, pe spital, pe DNA, pe Consiliul Local. În realitate, acest caz nu este doar despre un medic căruia i se refuză revenirea la muncă, ci despre un sistem bolnav în care interesele politice primează în fața nevoilor pacienților.

Faptele sunt clare, documentele vorbesc de la sine. Iar Știri Est va continua să le expună, indiferent cât de mult deranjează adevărul.

Redăm integral dreptul la replică al primarului Ioan Ciupilan, dar avem o curiozitate: sfăruitorii dumneavoastră de la restaurantul chinezesc din București v-au ajutat să scrieți dreptul la replică? Vă întrebăm deoarece am
primit pe adresa redacției niște poze și informații…

Drept la replică solicitat cotidianului Știri Est

În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul apărut în edițiile print și online ale cotidianului Știri Est din data de 31 ianuarie 2025 („Iată dovezile! Primarul Ioan Ciupilan minte cu nerușinare. El și consilierii l-au înlăturat pe medicul Tătaru, lăsând hușenii fără ajutor, autor: Sorin Saizu)ținând cont de prevederile legale, subsemnatul, Ioan Ciupilan, primarul MunicipiuluiHuși, solicit publicarea următorului Drept la replică:

1. Tătaru Nelu are raporturi contractuale de muncăcu Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși din anul 2000, cand a fost angajat ca medic  rezident chirurgie generală, nu cu PrimariaMunicipiului Huși, Consiliul Local Huși sau cu Primarul Municipiului.

2. Tătaru Nelu nu a înștiințat angajatorul nici personal, nici prin reprezentanți, desi era obligația sa legală,  de faptul că a fost plasat sub o măsură restrictivă de libertate, fiind cercetat de Direcția Națională Anticorupție Iași pentru infracțiunea de luare de mită, și că i s-a interzis să practice profesia pe perioada acestei măsuri.

3. Tătaru Nelu nu a înștiințat angajatorul nici personal, nici prin reprezentanți, deși era obligatia sa legală să o facă, despre faptul că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de luare de mită.

4. Tătaru Nelu nu a formulat nici o cerere prin care să anunțe angajatorul despre faptul că i-a fost ridicată măsura controlului judiciar și ca dorește să se întoarcă la locul de muncă.

5. În ședința Consiliului Local a Muncipiului Huși din data de 23.12.2024, reprezentantul convențional al numitului Tătaru Nelu, avocat Bobarnat Radu (consilier local din partea P.N.L. filiala Huși) a solicitat să fie votată în cadrul ședinței, revenirea la locul de muncă a numitului Tătaru Nelu, solicitare ce contravine dispozițiilor legale, nefiind apanajul Consiliului Local săsoluționeze o astfel de solicitare.

În concluzie, considerăm că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicităm publicarea dreptului la replică, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii. 

Vă stăm la dispoziție pentru orice informații pe acest subiect și vă rugăm, ori de câte ori situația o impune, să solicitați și punctul de vedere al subsemnatului, instituției pe care o conduc, potrivit regulilor/cutumelor deontologice.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.