Știri Vaslui
Clădiri vulnerabile la cutremure în județul Vaslui: doar opt incluse în programul de consolidare
În județul Vaslui, doar opt clădiri cu risc seismic ridicat sunt incluse în programul de consolidare și reabilitare derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Lista cuprinde imobile de interes public din municipiile Vaslui și Bârlad, dar și o grădiniță din mediul rural, în condițiile în care vulnerabilitatea seismică a județului este considerabilă. Printre imobilele care vor beneficia de lucrări de intervenție se numără trei corpuri de clădire ale Liceului „Mihai Eminescu” Bârlad, Școala Gimnazială de Artă „N. N. Tonitza” Bârlad, Casa Juvara Bârlad, Palatul Cultural Bârlad, Sala Sporturilor Vaslui și Grădinița cu program normal din satul Fundătura, comuna Arsura.
În ciuda acestor investiții, realitatea rămâne îngrijorătoare: la nivel județean, nu există o situație centralizată a clădirilor publice vulnerabile la cutremure. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, mai puțin de 10% dintre clădirile de interes public din județ au fost expertizate tehnic, ceea ce înseamnă că numărul real al imobilelor nesigure este, cel mai probabil, mult mai mare.
Peste 100 de blocuri de locuințe, în pericol
Problema siguranței construcțiilor nu se limitează la clădirile de interes public. Conform datelor centralizate de autoritățile județene, 106 blocuri de locuințe din localitățile urbane ale județului Vaslui sunt considerate vulnerabile în cazul unui cutremur major. Dintre acestea:
• 40 de blocuri sunt în municipiul Vaslui,
• 52 în municipiul Bârlad,
• 5 în municipiul Huși,
• 9 în orașul Negrești.
Majoritatea acestor imobile au fost construite între anii 1960 și 1974, într-o perioadă în care normele de siguranță seismică erau mult mai permisive comparativ cu standardele actuale. Județul Vaslui nu este străin de riscurile asociate cutremurelor. Potrivit datelor oficiale, în 85 de unități administrativ-teritoriale din județ, valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur este cuprinsă între 0.2 și 0.35 g, ceea ce indică un risc considerabil în cazul unui seism major. În acest context, lipsa unei evidențe clare a clădirilor vulnerabile și ritmul lent al procesului de consolidare ridică semne de întrebare cu privire la siguranța locuitorilor din județ. Cu un fond de clădiri învechit și un program de reabilitare insuficient, Vasluiul rămâne expus în fața unui posibil dezastru.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCopil de 6 ani călcat de o mașină la Tătărăni, transportat cu elicopterul SMURD la Iași

