Știri Vaslui
Manifestul unui liberal!

Leadership!
Nu pot să nu zâmbesc când aud sau văd acest termen. Cu creativitatea caracteristică românului, mă gândesc așa, lider ship sau lider sheep. Și îmi dau seama că nu suntem chiar așa departe de adevăr, dacă privim unele moduri de leadership. Conduce, coordonează, ghidează ciobanul sau câinele sau ei doi împreună, o turma de oi? Știm prea bine răspunsul. Dar este ciobanul un lider?Depinde.
Nu avem oi, avem oameni, avem vieți și cariere pe care le putem influienta. Aceștia urmează liderul din convingere, în urma acelorași valori, dar este interesant de văzut ce înțeleg și ce așteptări au aceștia de la liderul lor. Nu subestimați niciodată echipa pe care o conduceți.
Mă întreb după această teorie dacă Barbu, este lider ship, lider sheep sau cioban.Mai degrabă cioban, care împreună cu câinele său au condus o turmă de oi, la groapa liberalismului vasluian. Mă duce mintea spre Balada Miorița, unde baciul oneștean, zis și mârlădean, și cu cel hușean, zis Dan fără Material, l-au dus de nas pe baciul bucureștean, nimeni altul decât Barbu, gropar aș spune decât cioban, pentru că meseria aceasta din urmă este nobilă. Bineînțeles, că din această baladă de ultimă generație, nu poate lipsi Victoria, impropriu spus, mai degrabă Cristina lui Traistilă, parașutată să prindă un post de senator, după ce și-a tras în boghi pe la casa de pensii sau pe câmpurile de vânătoare ale lui Iacob, Iuda de la Huși. Mă întreb, printre altele, daca visătorul negrestean, era cioban sau câine? Mai nou, în tulbureala asta, aflăm că a explodat Nordis. Bombă, nu glumă. Madame Trăistilă, din lista actualizată, a trecut și pe la noi, cu un aer de primadonă. A servit vreo două, trei mese cu Ciupilandel din Huși, au pus la cale vreo două, trei coțcăreli, după care s-au pupat la urmă de dragul vechiului lor “amor”. Nu am crezut în statul paralel, ca orice român de bună credință. Există, iar o parte din acesta a trecut și pe la Vaslui, de parcă la noi se răstoarnă doar căruța cu proști. Ciucă, până la urmă, a avut o brumă de onoare. Și-a dat demisia din Senat și a plecat acasă ca să-și pregătească “licența” doctoratului său în panouri electorale. Sau să facă rost de bani ca să-i înapoieze poporului român. Cristina lui Traistilă e pe turnantă, iar Barbu e doar un chistol cu apă. La Nordis de Vaslui, un Ionel de la Tăcuta și un Rus de om , au căzut că fraierii în plasa acestori mercenari, aflați în trecere.
Va continua!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră