Știri Vaslui
Preasfințitul Părinte Ignatie, sprijin pentru educație. Tinerii nu trebuie să abandoneze școala din cauza sărăciei

Într-un județ în care politicienii de peste 30 de ani doar au promis și au eșuat, unde abandonul școlar este o realitate crudă, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, este unul dintre puținii care sprijină concret educația. Printr-o serie de burse sociale și de performanță, sute de elevi și studenți primesc sprijin financiar pentru a putea continua studiile, fără a fi nevoiți să renunțe la educație din cauza lipsurilor materiale.
Burse pentru performanță și prevenirea abandonului școlar
Sub coordonarea Episcopiei Hușilor și a altor organizații filantropice ortodoxe, mai multe programe de burse oferă ajutor real pentru elevii și studenții din județul Vaslui:
• Bursa „Brațele părintești” – susținută de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, oferă 50 euro/lună pentru 90 de copii cu rezultate bune la învățătură, dar cu posibilități materiale reduse.
• Bursa „Ioachim Mareș” – acordată de Centrul Eparhial Huși, sprijină 10 elevi (300 lei/lună) și 5 studenți (500 lei/lună).
• Bursa „Axios” – finanțată de Asociațiile NEPSIS și AXIOS ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, oferă 10 burse a câte 200 lei/lună.
• Bursa „Sf. Patrick” – susținută de Asociația Filantropică „Sf. Nectarie” din Irlanda, ajută 7 elevi și studenți, cu un fond anual de 41.000 lei.
• Bursa „Filantropia” – oferită de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, asigură sprijin pentru 10 elevi (250 lei/lună).
Pe lângă aceste burse, parohiile și mănăstirile din Eparhie oferă sprijin tinerilor merituoși, demonstrând că Biserica se implică acolo unde statul eșuează. Într-un județ în care politicienii au transformat sărăcia în armă electorală, unde tinerii fie pleacă, fie sunt condamnați la un viitor fără oportunități, Episcopia Hușilor a ales să susțină concret educația. Nu prin discursuri sterile, ci prin fapte. „Educația este singura cale de ieșire din sărăcie, dar din păcate, mulți copii renunță la școală pentru că nu au cu ce să trăiască. Noi nu putem înlocui statul, dar putem face ce ține de noi: să fim alături de cei care vor să învețe, să le arătăm că există oameni care cred în viitorul lor”, au transmis reprezentanții Bisericii în repetate rânduri. În timp ce autoritățile locale se complac în promisiuni și proiecte de fațadă, fără efecte reale pentru educație, Biserica vine cu soluții concrete. Dacă statul ar investi la fel de responsabil și ar elimina risipa și corupția, Vasluiul n-ar mai fi pe lista rușinii la capitolul abandon școlar. Însă, cât timp politicienii își văd doar propriile interese, tinerii județului Vaslui vor continua să se bazeze pe ajutorul oferit de cei care chiar le pasă de viitorul lor. Iar în acest moment, printre puținii care luptă pentru educație și performanță se află Episcopul Ignatie și oamenii care îl sprijină în această misiune.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Panică și isterie în Vaslui: firmele primesc notificări de mobilizare pentru război fără nicio explicație oficială
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Chermeza de la IPJ Vaslui: Polițiști, procurori, politicieni… și Jokerul Gologan de la CJ!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Haos la Spitalul Huși: Asistentele au fost amenințate cu tăierea salariilor
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bullying-ul protejat cu sutana unui preot: Cum ascunde conducerea Școlii Constantin Parfene un caz revoltător de umilire publică a unei eleve
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
„I-AM DAT ȘPAGA… CĂ AȘA AM AUZIT!”Bomba care dinamitează dosarul Buzatu!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
ALARMĂ ÎN POSTUL PAȘTELUI! Pește infestat cu paraziți, retras de la vânzare în județul Vaslui!
-
Bursa zvonurilorcu 3 săptămâni in urma
Lăutarul Liberal și Grăsanul Lichidat. Politica liberală, în Orașul Viilor, a luat-o razna de tot- BURSA Zvonurilor
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
O mamă a fost de acord ca fiicele ei, de 14 și 15 ani, să fie violate de concubinul său. Femeia ar fi asistat la unul dintre abuzuri