Știri Vaslui
Un tânăr prins cu droguri, după ce a încercat să fure dintr-un supermarket

Un tânăr de 26 de ani, din Vaslui, a fost prins cu droguri de mare risc, după ce a încercat să fure produse dintr-un supermarket. După ce a fost reținut pentru furt, polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții corporale, că suspectul avea asupra sa 3,5 grame de droguri, ceea ce i-a adus un nou dosar penal pentru trafic de droguri. Incidentul a avut loc în februarie 2021, când Cosmin Tudosă a fost surprins de agentul de pază al unui supermarket în timp ce încerca să sustragă produse. Polițiștii l-au dus la secție pentru identificare, iar în urma controlului corporal, au descoperit cantitatea de droguri asupra lui. După ce a fost învinuit de trafic de droguri, tânărul a fost arestat preventiv. După mai bine de un an, cazul a ajuns la Curtea de Apel Iași, iar inculpatul a fost eliberat și pus sub control judiciar. Dosarul se află în continuare pe masa judecătorilor, iar Tudosă își dorește achitarea. Avocata sa, Maria Cristea, susține că probele prezentate nu demonstrează intenția de a vinde drogurile:
“Nu există nicio dovadă că inculpatul deținea drogurile pentru trafic. Singurele probe care susțin această acuzație sunt procesele-verbale întocmite de organele de poliție. Nu există niciun martor sau altă probă clară care să indice că drogurile erau destinate vânzării.”
„Vreau să-mi refac viața, dar nimeni nu mă angajează” – mărturia inculpatului
Pe 18 februarie 2025, la un nou termen de judecată la Curtea de Apel Iași, Cosmin Tudosă a solicitat achitarea, susținând că drogurile erau pentru consum propriu și că eticheta de „traficant” îl împiedică să își refacă viața. “Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Vreau să mă angajez, dar toți îmi dau cu șutul în fund. De fiecare dată când încerc să mă schimb, sunt respins. Evenimentele din trecut îmi afectează enorm viitorul”, a declarat Tudosă în fața instanței. Cazul rămâne sub analiza judecătorilor, iar decizia finală va fi luată în funcție de probele prezentate în instanță. Rămâne de văzut dacă justiția va considera că tânărul este un simplu consumator sau dacă, într-adevăr, acesta avea intenția de a distribui drogurile.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră