Știri Vaslui
O femeie a fost ucisă de concubin cu o bardă
O femeie de 49 de ani din județul Vaslui a fost omorâtă cu bestialitate de partenerul său, un bărbat de 46 de ani, după o ceartă alimentată de consumul de alcool. Agresorul a atacat-o cu o bardă, provocându-i răni fatale, iar trupul victimei a fost descoperit de vecini, care au alertat autoritățile.
Cei doi trăiau împreună de mai mulți ani, dar duceau o viață marcată de lipsuri și dependența de alcool. În seara tragediei, pe fondul unei dispute violente, bărbatul și-a pierdut cumpătul și a lovit-o de mai multe ori cu arma albă.
Locuitorii din zonă spun că nu este o surpriză faptul că relația celor doi a degenerat într-un asemenea deznodământ tragic. „Mereu îi vedeam beți, se certau des. Nu munceau, trăiau cum puteau. Dar nimeni nu s-ar fi gândit că s-ar putea ajunge aici”, au declarat vecinii.
Procurorii au stabilit că victima a suferit multiple leziuni la nivelul capului și al corpului, care i-au cauzat moartea. „Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat numeroase lovituri concubinei sale, provocându-i răni incompatibile cu viața”, a precizat Ingrid Botezatu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Deși a fost reținut imediat, bărbatul a refuzat să-și recunoască fapta. Magistrații au decis plasarea sa în arest preventiv pentru 30 de zile, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de ani grei de închisoare.
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 3 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCopil de 6 ani călcat de o mașină la Tătărăni, transportat cu elicopterul SMURD la Iași

