Știri Vaslui
Frica lui Popa de Nelu Tătaru blochează dreptul pacienților la tratament! După ce judecătoarea a vrut sa se eschiveze, Popa a cerut strămutarea dosarului

Fostul ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru, se confruntă în continuare cu obstacole nejustificate în încercarea de a reveni la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși. Spre disperarea conducerii spitalului din Huși și a primarului Ioan Ciupilan, Tătaru demonstrează un devotament neclintit față de pacienți și profesia sa. Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a revocat măsura controlului judiciar, permițându-i reluarea activității medicale, managerul spitalului, Bogdan Popa, se opune vehement întoarcerii sale. La fel face și primarul PSD al municipiului Huși, Ioan Ciupilan.
Așa cum opinia publică a aflat de ceva vreme, managerul turmentat Bogdan Popa a emis o decizie de suspendare a contractului de muncă al medicului Tătaru, chiar în ziua în care restricțiile legale au fost ridicate. Această acțiune nu doar că sfidează hotărârea instanței, dar și ignoră nevoile urgente ale câtorva mii de oameni, care depind de expertiza doctorului Nelu Tătaru. Acesta din urmă a atacat în instanță decizia și așteaptă împreună cu pacienții săi o decizie. Managerul Bogdan Popa a solicitat strămutarea procesului în alt județ, o manevră evidentă de tergiversare menită să întârzie revenirea lui Tătaru în spital. Această strategie nu face decât să prelungească suferința pacienților care așteaptă cu nerăbdare îngrijirea unui medic recunoscut pentru profesionalismul său.
Situația este agravată de atitudinea judecătoarei Anca Zamfiroi, care a ales să se recuzeze din acest dosar sensibil. Deși cererea sa de recuzare a fost respinsă, tentativa de a se sustrage responsabilității ridică semne de întrebare privind angajamentul față de actul de justiție și față de binele oamenilor. Într-un context în care mii de cetățeni sunt privați de dreptul la tratament adecvat, astfel de ezitări din partea sistemului judiciar sunt inacceptabile. Dovadă că judecătoarea nu avea niciun motiv să facă ce a făcut este chiar faptul că cererea de recuzare i-a fost respinsă.
Medicul Nelu Tătaru a declarat în repetate rânduri că nu a condiționat niciodată actul medical și că dorește să se întoarcă la pacienții săi. Într-o perioadă în care sistemul medical se confruntă cu multiple provocări, refuzul de a permite unui medic să-și exercite profesia reprezintă o nedreptate atât pentru specialist, cât și pentru comunitatea pe care o deservește.
Ce se întâmplă cu dosarul de “luare de mită”
Miercuri, 26 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis să își decline competența în dosarul în care medicul Nelu Tătaru este acuzat de închipuite fapte de corupție, transferându-l la Tribunalul Vaslui. Această hotărâre vine ca urmare a excepției invocate de avocații fostului ministru al Sănătății, dar și a unuia dintre cei trei pacienți inculpați în aceeași cauză. Decizia ICCJ confirmă că ancheta instrumentată de DNA Iași nu are nicio legătură cu funcția de parlamentar pe care Tătaru a deținut-o până la sfârșitul anului trecut. Astfel, Tribunalul Vaslui devine instanța competentă să soluționeze acest caz, urmând să stabilească un nou termen pentru camera preliminară, cel mai probabil în următoarea lună.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră