Știri Vaslui
Prefectul Eduard Popica despre Dumitru Buzatu: „A fost un om de la care am avut de învățat multe lucruri…”

La doar câteva zile după ce a preluat funcția de prefect al județului Vaslui, Eduard Popica a organizat o conferință de presă pentru a-și prezenta echipa de la Cancelaria Prefectului. Dincolo de numirile anunțate, ceea ce a atras atenția a fost poziția sa față de fostul baron local Dumitru Buzatu, judecat pentru luare de mită. Deși Buzatu a fost exclus din PSD după scandalul de corupție, Popica nu s-a dezis complet de el, recunoscând deschis influența pe care acesta a avut-o asupra sa și a altor tineri politicieni din județ. La momentul reținerii acestuia, Popica a declarat public că Buzatu a fost pentru el „ca un al doilea tată”, declarație care a stârnit controverse. Acum, întrebat despre această afirmație, prefectul a încercat să tempereze lucrurile:
“Domnul Dumitru Buzatu a reprezentat, dacă aș punea spune, un pilon principal în ceea ce privește activitatea multor tineri din județul Vaslui și mă refer la activitatea politică. Și la acel moment, declarația mea a fost din punct de vedere politic. A fost președintele partidului din care am făcut parte, am avut o relație extraordinară cu dumnealui, ar fi fost nepotrivit ca în acele momente să ne dezicem cu toții de el. A fost o exprimare nefericită, a fost o exprimare la cald, dar domnul Buzatu a fost atât pentru Vlad, cât și pentru mine, pentru Florin mai puțin, dar pentru toți ceilalți colegi un om de la care am avut de învățat multe lucruri din punct de vedere politic”, a menționat Eduard Popica. Structura echipei pe care Popica și-a format-o în Cancelaria Prefectului reflectă, indirect, moștenirea politică lăsată de Buzatu. Printre numirile anunțate se numără Vlad Ghețu, președintele TSD Vaslui, care a fost consilier personal al lui Dumitru Buzatu în perioada în care acesta conducea Consiliul Județean. Totodată, Florin Motrea, apropiat al lui Eduard Popica, ocupă postul de director al cancelariei prefectului. În ultimii patru ani, Motrea a fost consilier parlamentar în perioada în care Popica a fost deputat. “Mai avem un post de consultant disponibil la noi la prefectură și tocmai de aceea nu l-am ocupat. Vlad Ghețu, fiind președintele TSD, fiind consilierul meu în mandatul de deputat, l-am luat lângă mine pentru că am avut o colaborare foarte bună pe Vaslui cu el. Pe Florin Motrea l-am luat cu mine peste tot prin județ, știe toate problemele. A tratat cu seriozitate tot ceea ce i-am solicitat și a trebuit să-l iau și de această dată lângă mine. Mai este un post de consultant care va fi ocupat de un tehnocrat”, a menționat prefectul Eduard Popica.
Avertismentul lui Popica pentru subprefectul Marius Arcăleanu
Prefectul a făcut și o declarație privind colaborarea sa cu subprefectul Marius Arcăleanu (PNL), subliniind că activitatea administrativă nu trebuie să fie influențată de politică: “Am avut o discuție personală cu dumnealui încă de vinerea trecută. I-am explicat că tot ceea ce înseamnă partea politică trebuie lăsat la intrarea în instituție și spun acest lucru pentru că eu am prins și acele vremuri cât prefectul era apolitic și, din punctul meu de vedere, era mai bine înainte. Am văzut după aceea și nu trebuie să ne ascundem după deget, că au existat în activitatea unor prefecți anumite tendințe de a politiza activitatea acestei instituții’, a spus Popica.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Spitalul din Huși, incompetență dusă la extrem. Nu sunt bani pentru bolnavi, dar se gasesc pentru salariile unor trantori
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
StiriEstcu 4 săptămâni in urma
Grav accident de circulație în Huși! Pieton, în stare gravă, după ce a fost lovit de o mașină FOTO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Se fac numirile de prefecți și subprefecți. Habarnistul Mihai Barbu așteaptă umil la ușa lui Predoiu ca să-l impună pe Arcăleanu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Trifan vrea drumuri strategice, dar nu are bani nici de cofinanțare– jaful din instituțiile publice înghite milioane
-
StiriEstcu 2 săptămâni in urma
Fabrica de Rulmenți Bârlad, posibil furnizor pentru industria de apărare. Deputatul Adrian Solomon anunță ajutoare financiare pentru companii
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Tristețe la Spitalul Județean de Urgență Vaslui: A încetat din viață asistentul medical Prisecariu Maria