Știri Vaslui
Șofer fără permis și beat criță, reținut de polițiști după o urmărire

Un bărbat de 35 de ani din comuna Bălăbănești, județul Galați, a fost reținut de polițiștii din Bârlad după ce a fost prins conducând fără permis și sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de 1,38 mg/l în aerul expirat. Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au încercat să-l oprească pe DN 24D, în comuna Grivița, județul Vaslui. Șoferul a ignorat semnalele și a încercat să fugă pe centura ocolitoare a municipiului Bârlad, fiind oprit abia în localitatea Simila, comuna Zorleni. Verificările au scos la iveală că bărbatul avea permisul suspendat din noaptea precedentă, când fusese prins conducând sub influența alcoolului în comuna Vinderei. Deși abia scăpase dintr-un dosar penal, individul s-a urcat din nou la volan, de această dată cu o alcoolemie și mai mare. Reținut pentru 24 de ore, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea sa preventivă. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră