Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Mângâiere și binecuvântare pentru doi preoți internați în spital

Publicat

in

Într-un gest de compasiune și solidaritate, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a vizitat doi preoți internați pe secția de Neurologie a Spitalului de Urgență Vaslui. Părintele Constantin Pârcălabu, paroh al Bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena și Sf. Mina I”, se află sub îngrijire medicală după ce a suferit un accident vascular cerebral la sfârșitul anului trecut. Alături de el, în aceeași secție, este și părintele Ioan Ogrinj, fostul paroh de la Bahnari.

Ierarhul i-a binecuvântat pe cei doi preoți, transmițându-le cuvinte de încurajare și asigurându-i că sunt necontenit în rugăciunile sale. Prezența sa a adus o rază de lumină și speranță în mijlocul suferinței, un moment de alinare pentru cei doi slujitori ai altarului.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Ignatie a împărțit cărți de rugăciuni și iconițe cadrelor medicale, mulțumindu-le pentru devotamentul și grija pe care o arată zilnic pacienților. Prin acest gest, ierarhul a reafirmat recunoștința și prețuirea Bisericii față de cei care, cu dăruire, veghează la sănătatea semenilor lor.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.