Știri Vaslui
Peste 800 de arbori și arbuști, plantați în cadrul unei campanii derulate de Primăria Vaslui
Primăria Vaslui, în parteneriat cu Federația Tinerilor din Vaslui, a demarat, vineri, o campanie de plantare de material săditor pe aliniamentul centurii ocolitoare a municipiului reședință, acțiunea fiind desfășurată sub egida Proiectului ”Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025”.
Potrivit primarului municipiului Vaslui, Lucian Braniște, de profesie inginer silvic, campania a fost lansată și pentru a se marca ‘Luna plantării arborilor’, sărbătorită anual în perioada 15 martie – 15 aprilie, odată cu plantarea a peste 150 de tei și a câtorva sute de arbuști dorindu-se refacerea și uniformizarea peisajului urban din zona variantei.
”Prin anunțul pe care l-am făcut am legat campania noastră de ‘Luna plantării arborilor în România’, care începe pe 15 martie și se termină de 15 aprilie. Prin prisma pregătirii profesionale am în spate o activitate legată strâns de acțiunile de plantare de arbori. Am plantat multe perimetre de ameliorare și mă mândresc și acum când trec prin acele locuri și sper ca și aici să ne punem amprenta cu toții la inițiativă, astfel încât Strada Decebal să fie una modernă, cu un aspect plăcut din punct de vedere peisagistic. Pe lângă tinerii implicați în derularea Proiectului ‘Vaslui, Capitala Tineretului din România’, s-au alăturat acestei inițiative și cei mici, copii de grădiniță sau creșă”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște. Alături de copii și de tinerii voluntari, la acțiunea de plantare a copacilor au fost prezente și autorități locale și județene. Voluntarii participanți la campania de plantare au fost ajutați de angajații SC Goscom Vaslui.







-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante într-un magazin din Bârlad: femeie arestată după ce a bătut o vânzătoare pentru o pungă de detergent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaMihai Barbu rămâne sub control judiciar, iar „echipa de la ferma lui Bogos” intră pe lista DNA. Arcăleanu și viceprimarul Bulumac, chemați la audieri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRazie în jurul școlilor din Huși. Polițiști, câini de serviciu și controale la baruri și săli de jocuri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaExplozie de internări la Vaslui. Mii de pacienți ajung la spital cu diabet și complicații grave

