Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Scandal cu imagini indecente cu o elevă de la Școala „Constantin Parfene”Fiul unui oficial din administrația vasluiană, în centrul conflictului

Publicat

in

Un nou scandal la Școala Gimnazială nr. 3 „Constantin Parfene” din Vaslui, după ce un elev de clasa a VI-a le-a arătat colegilor săi o fotografie în care apărea o fată dezbrăcată, dar cu spatele, sugerând că ar fi o colegă de-a lor. Incidentul a reaprins tensiunile dintre părinți, profesori și elevi, având în vedere că, în urmă cu aproximativ un an, o situație similară a fost trecută sub tăcere fără a fi implicate autoritățile. În urmă cu un an, în rândul elevilor au circulat imagini cu o colegă despre care se presupunea că ar fi fost surprinsă în ipostaze indecente. Scandalul a fost atunci aplanat rapid, fotografiile au fost șterse din telefoane, iar cazul nu a ajuns în atenția Poliției. Acum, însă, situația a degenerat din nou. După ce un elev a afișat pe telefonul său o imagine sugestivă, au apărut noi speculații, ceea ce a determinat conducerea școlii să convoace părinții și să inițieze o anchetă internă.

„Inițial, între copii au circulat niște fotografii, dar care nu erau clare din punctul meu de vedere, nu se înțelegea cine este în acele imagini. Unii dintre ei susțineau că ar fi o colegă. Este o anchetă în desfășurare și așteptăm să vedem concluziile conducerii școlii”, a declarat Cristiana Botan, inspectorul șef al ISJ Vaslui, pentru Știri Est.

Părinți chemați la școală, anchetă în curs

Conform surselor noastre, tatăl elevului care a prezentat pozele colegilor săi ocupă o funcție importantă în administrația locală, ceea ce a stârnit discuții aprinse în rândul părinților și profesorilor despre modul în care va fi gestionată această situație. Pe de altă parte, oficialii școlii și reprezentanții Inspectoratului Școlar Vaslui încearcă să calmeze spiritele, susținând că fotografia nu poate fi asociată cu o elevă din clasa respectivă și că, deocamdată, nu există dovezi care să indice că este vorba despre o nouă încălcare gravă a dreptului la intimitate al unui minor. „În imagine, era o fată cu spatele, poza putea să fie copiată de undeva. Din această cauză au început din nou discuțiile. Au fost chemați părinții la școală și s-a discutat cu ei și cu elevii”, a mai precizat Cristiana Botan. În prezent, ancheta este în desfășurare, iar conducerea școlii analizează măsurile care trebuie luate pentru a preveni astfel de situații în viitor.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.