Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Bullying-ul protejat cu sutana unui preot: Cum ascunde conducerea Școlii Constantin Parfene un caz revoltător de umilire publică a unei eleve

Publicat

in

De la o poză neclară la un coșmar trăit pe holurile unei școli care refuză să vadă adevărul

O elevă de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui trăiește, de câteva săptămâni, un adevărat calvar. Viața ei de zi cu zi a fost transformată într-un coșmar constant, în urma distribuirii unei fotografii indecente, în care apare o tânără în bikini, afișându-și posteriorul. Fotografia nu arată chipul fetei, însă colegii ei susțin că este vorba despre colega lor. În lipsa oricărei dovezi clare, zvonurile s-au transformat rapid în acuzații, iar acuzațiile – în bullying sistematic.

Ceea ce face ca această poveste să fie cu atât mai revoltătoare este faptul că cel care a distribuit fotografia și i-a atribuit-o elevei este nimeni altul decât fiul unui cunoscut preot din Eparhia Hușilor, consilier al Episcopiei. Iar în această mică „coaliție a răului” se mai regăsește și fiul unui funcționar public cu funcție importantă în administrația locală.

În loc ca școala să protejeze victima și să sancționeze ferm comportamentul reprobabil al agresorilor, conducerea unității de învățământ, a preferat varianta mușamalizării. Profesorii tac. Dirigintele tace. Psihologul școlar (dacă există unul funcțional) tace. Toți par mai preocupați să nu deranjeze „familiile bune” decât să facă dreptate unei copile nevinovate.

Șefa ISJ, Cristiana Botan, spune că „așteaptă rezultatele anchetei interne”. O anchetă care, evident, întârzie să apară și pare croită să protejeze imaginea instituției, nu să scoată adevărul la iveală. Realitatea din teren spune însă altceva: fotografia cu pricina a fost distribuită recent în rândul elevilor unui liceu din oraș, iar fata este încă, zi de zi, ținta glumelor și marginalizării. Reporterii StiriEst.ro au vorbit cu persoane din anturajul elevei. Copila a fost exclusă din toate grupurile de colegi, batjocorită și izolată. Profesorii? Martori tăcuți sau, mai grav, complici prin inacțiune. Este evident că frica de a deranja părinții cu influență ai celor doi băieți a paralizat școala.

Într-o tentativă de soluționare a problemei, părinții au fost chemați la școală. Dar nici acolo nu s-a întâmplat nimic notabil. Mama băiatului care a lansat și răspândit fotografia a avut o atitudine sfidătoare, deloc potrivită unei soții de preot, în loc să manifeste rușine și să-și ceară scuze în numele fiului său. Părinții fetei susțin, răspicat, că imaginea nu o reprezintă pe fiica lor, că aceasta nu s-a fotografiat niciodată în asemenea ipostaze, și că întreaga poveste este o înscenare crudă. Dar cine să-i asculte?

Poliția s-a sesizat în acest caz și face verificări. „Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări și, în funcție de rezultatul acestora, dispunerea de măsuri legale”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Părinții fetei urmează să fie audiați, iar probabil, vor fi chemați și părinții celor implicați în distribuirea fotografiei. Cazul de la Școala „Constantin Parfene” din Vaslui nu este un „incident minor”. Este o radiografie a unui sistem educațional laș, bolnav de complicități și presiuni, în care victimele nu sunt apărate, ci sacrificate.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.