Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Scandal la Bârlad: Primarul Dumitru Boroș vrea să desființeze rugbyul pentru interese imobiliare

Publicat

in

Baza sportivă Rulmentul ar putea fi sacrificată pentru locuințe colective și o așa-zisă „zonă de agrement”

Decizia primarului Dumitru Boroș de a desființa rugbyul bârlădean provoacă revoltă în comunitate. Baza sportivă Rulmentul, un simbol al sportului din Bârlad, este vizată pentru „regenerare urbană”, ceea ce în realitate înseamnă beton, blocuri și promisiuni fără acoperire. Deputatul USR Mihai Botez trage un semnal de alarmă și îl acuză pe edil de minciună, manipulare și dispreț față de tradiția sportivă a orașului.

Primarul Dumitru Boroș acuzat că minte și manipulează: “Bârlădenii văd realitatea cu ochii lor”

Într-o declarație publică, deputatul Mihai Botez (USR) îl acuză pe primarul Dumitru Boroș că încearcă să bage sub preș o decizie profund greșită: sacrificarea rugbyului pentru dezvoltări imobiliare. Acesta afirmă că va iniția toate demersurile legale pentru a opri distrugerea bazei sportive Rulmentul.

„Nu vă vom lăsa să distrugeți rugbyul bârlădean! Dvs. sunteți cel care minte și dezinformează”, a spus Botez, într-un mesaj adresat direct primarului Boroș.

Rugbyul bârlădean, pe cale de dispariție sub pretextul unei „regenerări urbane”

Sub pretextul creării unei zone de agrement și a construirii de locuințe colective, administrația locală propune ciuntirea bazei sportive Rulmentul – locul unde generații de copii au practicat sportul cu mândrie și pasiune. Este o lovitură gravă pentru un sport care a dat nume mari și a ținut viu spiritul competiției la Bârlad.

Promisiuni vagi despre o bază sportivă „în partea de vest”, eventual…

Ca justificare, primarul Boroș a vorbit vag despre construirea unei „mari baze sportive” cu bazin de înot și terenuri de joc, undeva „în partea de vest” a orașului. Cu toate acestea, nicio documentație concretă nu există, iar formulări precum „eventual” sau „vom avea în vedere” trădează lipsa de seriozitate a proiectului.

În realitate, administrația locală condusă de Boroș abia reușește să termine asfaltarea în cartiere precum Munteni sau Podeni, după două mandate. Ce încredere pot avea bârlădenii că vor vedea bazine olimpice sau stadioane moderne?

Cine are de câștigat din desființarea sportului?

Întrebarea firească este: cine profită de pe urma desființării rugbyului și a eliberării terenului Rulmentul? În lipsa unui plan sportiv coerent, totul pare să conducă spre interese imobiliare masive, mascate sub etichete populare precum „zone de relaxare” sau „modernizare urbană”.

Bârlădenii cer explicații. Sportul nu se negociază!

Comunitatea locală reacționează tot mai vocal. Tăcerea administrației, combinată cu tonul agresiv și reflexul de a acuza opoziția de „dezinformare” sunt metode vechi, specifice stilului PSD-ist de guvernare, cum a fost descris de deputatul Botez. În loc să consulte publicul, primarul Boroș atacă pe cei care îndrăznesc să se opună.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.