Știri Vaslui
Morminte în pericol de prăbușire în cimitirul din Vaslui! Primarul Braniște, prea ocupat cu ofilitul Crin Antonescu și somnul doamnelor „sensibile”

În timp ce edilul-șef al Vasluiului, Lucian Braniște, este ocupat cu propaganda electorală pentru ofilitul Crin Antonescu și promisiuni vagi pentru viitor, realitatea dură se prăbușește – la propriu – sub tăcerea unei administrații incompetente.
Cimitirul Eternitatea, zona Poarta 4 (strada Garajelor), se surpă văzând cu ochii. Crăpături adânci brăzdează solul, iar alunecările de teren amenință direct stabilitatea mormintelor. O locatară a orașului, venită la mormântul fiicei sale, a fost șocată de starea avansată de degradare și neglijența autorităților locale.
„În câteva zile vor pleca mormintele la vale. De ani de zile le spun celor de la Primărie de probleme, dar răspunsul e mereu același: Se rezolvă. Ce s-a rezolvat? Au făcut niște studii geo și… nimic. Asta e tot”, spune femeia cu amărăciune.
Fotografiile sunt grăitoare: fisuri adânci în sol, pământ dislocat, fundații expuse, morminte care par a pluti deasupra unei prăpastii iminente. În fundal, un primar mut, orbit de campanie și preocupat să nu deranjeze somnul „doamnelor fine” care se plâng de zgomotul mașinilor de salubritate. Cimitirul nu are drept de vot, dar poartă memoria orașului. Iar memoria aceasta e lăsată să se prăbușească sub indiferență și praf electoral.
Întrebarea este simplă: câte morminte trebuie să o ia la vale până când administrația locală va acționa? Sau poate, pentru Lucian Braniște, contează doar cei vii… care votează.
Cerem public Primăriei Vaslui un răspuns urgent:
• Care este stadiul actual al măsurilor pentru consolidarea versantului din zona Poarta 4?
• De ce nu s-a intervenit preventiv, în ciuda avertismentelor repetate din partea cetățenilor?
• Cine își asumă răspunderea dacă mormintele vor fi distruse?



-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră