Știri Vaslui
Șoc înainte de Paște! Inspectorii ANSVSA au dat amenzi de milioane, dar șoriceii de la LIDL au scăpat printre rafturi
Controale în forță, sancțiuni uriașe și tone de carne și ouă reținute! Cu doar câteva zile înainte de Paște, inspectorii Autorității Naționale Sanitar-Veterinare (ANSVSA) au pornit ofensiva națională împotriva alimentelor nesigure. În perioada 24 martie – 7 aprilie, au fost efectuate peste 5.000 de controale, în toată țara, în piețe, supermarketuri, carmangerii, restaurante și chiar pe șosele. Rezultatul? Amenzi de peste 4,4 milioane de lei, sute de avertismente, activități suspendate și tone de produse alimentare scoase din consum.
Dar, în ciuda mobilizării fără precedent, șoriceii agili de la LIDL au scăpat!
Imagini și filmări apărute pe rețelele sociale arătau rozătoare plimbându-se nestingherite pe rafturile cu produse alimentare din mai multe magazine ale cunoscutului lanț de retail. În timp ce mii de kilograme de carne de porc, pasăre și pește erau confiscate de inspectori prin țară, rozătoarele continuau nestingherite maratonul printre pungile cu făină și cutiile de biscuiți, chiar sub privirile clienților.
Bilanțul oficial al ANSVSA:
• 5.025 de controale oficiale
• 621 de amenzi contravenționale, totalizând 4.402.422 lei
• 303 avertismente
• 29 de Ordonanțe de suspendare a activității
• 21 de Ordonanțe de interzicere a activității
• 13.720 kg de carne și produse lactate reținute
• 693.822 de ouă scoase de la vânzare
Printre neregulile descoperite se numără lipsa igienei în spațiile de depozitare, ambalaje murdare, produse expirate pe raft, lipsa documentelor de trasabilitate și… spații nedezinfectate corespunzător. Asta în timp ce, la LIDL, problema rozătoarelor pare să fi trecut pe lângă controalele oficiale ca „șoarecele pe lângă inspector”.
Pe rețelele de socializare, consumatorii sunt revoltați: „Am sunat, am făcut reclamații, dar nimeni nu face nimic! E rușinos să vezi așa ceva într-un magazin alimentar!”, a scris o clientă din București. „Poate că n-au fost prinși la control, dar imaginile sunt reale și șocante”, comentează altul. ANSVSA continuă verificările și promite că rezultatele finale vor fi făcute publice în perioada următoare. Până atunci, autoritatea recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare doar din spații aflate sub control sanitar-veterinar și îi îndeamnă să sesizeze orice nereguli la numărul gratuit 0800.826.787.
Statul a dat amenzi, dar șoarecii au dat cu tifla sistemului. În timp ce comercianții mici sunt sancționați la sânge, marile lanțuri scapă, se pare, nevătămate. Sau, cum ar zice gospodina din colț: „Ne-am ales cu carne confiscată și ouă aruncate, dar șoriceii din supermarket încă se simt ca acasă.”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante într-un magazin din Bârlad: femeie arestată după ce a bătut o vânzătoare pentru o pungă de detergent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaMihai Barbu rămâne sub control judiciar, iar „echipa de la ferma lui Bogos” intră pe lista DNA. Arcăleanu și viceprimarul Bulumac, chemați la audieri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRazie în jurul școlilor din Huși. Polițiști, câini de serviciu și controale la baruri și săli de jocuri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaExplozie de internări la Vaslui. Mii de pacienți ajung la spital cu diabet și complicații grave

