Știri Vaslui
PROFIL DE IMPOSTOR: Primarul de la Ibănești – campion la combinații, absent la bun simț
George Pîrlog. Numele său nu spune nimic, dar faptele vorbesc de la sine. Primarul comunei Ibănești este genul de individ care nu lipsește din nicio combinație dubioasă, dar lipsește cu desăvârșire din administrația locală. Prezent recent la Fălciu, la marea „vizită tehnică” confiscată de PNL, a fost acolo nu pentru că-l interesa podul peste Prut, ci pentru că trebuia să-i pupe mâna personajelor care se amăgesc că stăpânesc PNL Vaslui.
Obișnuit să-și bată joc de banii publici și să trateze primăria ca pe propria moșie, George Pîrlog e genul de figură care merge cu capul sus prin comună, deși ar trebui să meargă cu ochii în pământ. De-a lungul extrem de scurtului mandat, a acumulat mai multe reclamații decât proiecte, mai multe suspiciuni decât realizări și mai multe like-uri în grupurile de partid decât respect în rândul cetățenilor.
La Fălciu a fost un exemplu perfect de „liberal cu față de afiș și minte de ciubuc”. Nu s-a deranjat să întrebe dacă e un eveniment politic sau administrativ. A venit pentru că „șefii” din PNL au sunat mobilizarea. Și, ca tot impostorul de partid, a executat ordinul. De primărie nu mai are timp, este ocupat să caște gura prin județ, prin locurile pe unde îl cară rătăciții de pe la centru, combinatorii de doi lei. Problema e că asemenea personaje nu doar că trag PNL Vaslui în jos, dar compromit complet ideea de administrație. Când oamenii văd astfel de figuri lângă proiecte importante, se îndepărtează de politică, de vot, de speranță. Dar pentru impostorii de genul ăsta, nu contează. Ei nu vor respect. Vor doar să nu fie uitați când se fac listele.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

