Ignatie: Un moment trist și ruşinos pentru Episcopia Hușilor, de care eu personal mă simt cel mai copleșit

Vocea unui episcop în fața rușinii: Preasfințitul Ignatie și asumarea rănii morale a unei eparhii rănite

După decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a condamnat la închisoare cu executare doi dintre cei mai compromițători slujitori ai Bisericii – fostul episcop Corneliu Onilă (8 ani) și fostul arhimandrit Sebastian Jitaru (14 ani) – o voce s-a ridicat dintre ruinele morale ale unei eparhii încercate: cea a Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Ignatie a vorbit despre suferință, rușine, compasiune și speranță. A rostit ceea ce mulți prelați evită să spună în public: adevărul dureros despre păcatele săvârșite sub acoperișul unei instituții sacre, fără a se eschiva, fără a căuta vinovați în altă parte.

„În contextul în care justiția umană a făcut lumină definitivă în privința abuzurilor comise de cei doi condamnați, ca episcop al locului, total străin de cele întâmplate și de situația Episcopiei Hușilor până în octombrie 2017, nu cred că îmi poate fi imputată vina pentru simplul fapt că sunt succesorul fostului episcop Corneliu, așa cum unii, din păcate, au tendința să o facă.”

Este o delimitare clară și fermă de faptele rușinoase ale celor care, îmbrăcați în haine preoțești, au batjocorit nu doar trupuri nevinovate, ci și întreaga autoritate morală a Bisericii. Preasfințitul Ignatie recunoaște gravitatea situației și nu se ascunde în spatele funcției sau al unei tăceri convenabile.

„Sunt trist și regret faptul că un loc sacru și încărcat de istoria frumoasă a trăirii credinței în aceste ținuturi moldave […] a fost pângărit de păcatele abominabile ale unor slujitori ai Bisericii noastre.”

Este rar ca un ierarh ortodox să exprime atât de limpede durerea și dezgustul pentru păcatele altora. Dar poate tocmai acest curaj și această claritate dau forța mărturisirii sale. Ignatie nu se limitează la reacții de circumstanță, ci merge la rădăcina problemei – lipsa de reacție a celor care știau și au tăcut.

„Sunt trist și revoltat că cei care au auzit, fie chiar la nivel de zvon în acea vreme, nu au făcut nimic pentru a-i apăra pe acei adolescenți și tineri de mințile și apucăturile păcătoase ale unor pângăritori de suflete nevinovate.”

„Adevărul și dreptatea făcute victimelor și sufletelor părinților acestora […] se datorează în primul rând Sfintei Mucenițe Chiriachi, căreia m-am rugat încă de la întronizarea mea ca episcop al Hușilor să scoată la iveală, în mod clar și cert, tot adevărul.”

Această trimitere la ocrotitoarea Eparhiei Hușilor este expresia credinței că dreptatea divină lucrează prin timp, prin oameni, prin rugăciune. Onilă, cel care ani la rând s-a folosit de numele sfintei pentru a strânge bani, fără a-i cinsti moaștele cu o raclă nouă, a fost în cele din urmă demascat. Iar Ignatie, cel care a îndrăznit să-i ofere Sfintei Chiriachi cinstea refuzată de predecesorul său, vede astăzi cum se face lumină.

„Justiția omenească […] este de cele mai multe ori, în plan mundan, premergătoare celei divine.”

Ignatie cere iertare în numele unei instituții care, deși nu este vinovată în mod direct, decontează moral rușinea trecutului.

„Cer iertare victimelor abuzate, părinților, precum și tuturor celor care s-au smintit pe bună dreptate […] cu nădejde că prin pocăință, autocritică și asumarea greșelilor săvârșite, Dumnezeu […] își va întoarce fața spre noi.”

Este vocea unui episcop conștient de responsabilitatea grea pe care o poartă – nu pentru fapte săvârșite de el, ci pentru vindecarea unei eparhii rănite. Mai mult, are curajul să rostească ceea ce prea puțini în Biserică spun deschis:

„Condamn fără niciun echivoc atât abuzurile săvârșite, cât și păcatul homosexualității care trebuie denunțate și extirpate, ca orice păcat și rău.”

Ignatie vorbește nu din ură, ci din convingerea că păcatul trebuie numit și înfruntat, nu ascuns sub straie sfințite. Este un discurs dur, dar evanghelic. Un discurs care nu cade în liberalism moral, dar nici în tăcere convenabilă.

„Iartă-ne, Doamne, pentru toate cele cu care Te-am supărat, pentru toate cele prin care i-am smintit pe semenii noștri, dar și pentru faptul că nu am făcut pocăință și nu am asumat deplin și la vreme potrivită toate greșelile făcute!”

Redăm întreaga declarație:

“În contextul în care justiția umană a făcut lumină definitivă în privința abuzurilor comise de cei doi condamnați, ca episcop al locului, total străin de cele întâmplate și de situația Episcopiei Hușilor până în octombrie 2017, nu cred că îmi poate fi imputată vina pentru simplul fapt că sunt succesorul fostului episcop Corneliu, așa cum unii, din păcate, au tendința să o facă. În modul cel mai clar îmi exprim părerea de rău și dezacordul total față de tot ceea ce s-a întâmplat imoral și în contradicție cu preceptele Evangheliei. 

Sunt trist și regret faptul că un loc sacru și încărcat de istoria frumoasă a trăirii credinței în aceste ținuturi moldave, unde este absolut legitim și firesc să fie apărate și protejate sufletele inocente ale adolescenților și ale tinerilor, a fost pângărit de păcatele abominabile ale unor slujitori ai Bisericii noastre. 

Sunt trist și revoltat că cei care au auzit, fie chiar la nivel de zvon în acea vreme, nu au făcut nimic pentru a-i apăra pe acei adolescenți și tineri de mințile și apucăturile păcătoase ale unor pângăritori de suflete nevinovate. Și aici îi am în vedere pe toți cei care, vizionând sau intrând în posesia filmărilor cu conținut imoral, folosite ca element de șantaj și de obținere a unor foloase materiale sau profesionale (de către unii care au fost protejații fostului episcop), nu au tras niciun semnal de alarmă că acei tineri cad pradă unor abuzuri sexuale și emoționale de neimaginat pentru oricine care nu și-a pierdut simțul rațiunii și al clarității morale (între paranteze fie spus, am aflat prima dată, în mod concret, de urâciunea acestor abuzuri din rechizitoriul pus la dispoziție de către instanțele de judecată, cu toate că, așa cum am mai spus acest lucru, nu am dorit să îmi murdăresc sufletul cu asemenea abjecții ale păcatului din trecutul recent al Episcopiei Hușilor). 

Adevărul și dreptatea făcute victimelor și sufletelor părinților acestora, care au îndurat mărturisirea cu noduri în gât suferința emoțională și sufletească a propriilor copii, se datorează în primul rând Sfintei Mucenițe Chiriachi, căreia m-am rugat încă de la întronizarea mea ca episcop al Hușilor să scoată la iveală, în mod clar și cert, tot adevărul cu privire la faptele care ulterior s-au dovedit a fi reale, sinistre și distrugătoare de vieți inocente. Justiția omenească, instanțele de judecată, de cele mai multe ori, în plan mundan, aici pe pământ, sunt premergătoare celei divine, pentru că dispun de mecanismele legale, prin care să stabilească vinovăția unor fapte incalificabile ale celor care au avut dreptul de a se apăra de acuzațiile care planau asupra lor. 

În acest moment trist și ruşinos pentru Episcopia Hușilor, de care eu personal mă simt cel mai copleșit, cer iertare victimelor abuzate, părinților, precum și tuturor celor care s-au smintit pe bună dreptate de toate abuzurile sexuale și emoționale comise de cei doi condamnați, având nădejde că prin pocăință, autocritică și asumarea greșelilor săvârșite, Dumnezeu, prin iubire și condescendență, își va întoarce fața spre noi. 

Poate că ar fi bine să luăm aminte mai responsabil la cuvintele marelui duhovnic Parintele Rafail Noica: “Căci judecând după Scripturi, precum și după priveliștea care ne înconjoară, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica — adică noi — să se spele de toată necurăția ei, să se lămurească întru cele din urmă, ca aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfințeniei ei, să se smerească până în sfârșit”. 

Vom plăti daunele morale și cheltuielile de judecată, chiar dacă nu este vina Episcopiei Hușilor. Este nedrept, dar nu imoral, ca Episcopia Hușilor să deconteze financiar și moral pentru păcatele altora, având în vedere că este o sumă enormă, dar și pentru că sunt în derulare multe proiecte social-filantropice și edilitare pentru copiii și bătrânii aflați în situații materiale precare și defavorizante. 

Din nefericire, nicio sumă de bani oferită nu va putea repara sau compensa suferințele și traumele sufletești trăite de către victime. 

În egală măsură, ca episcop și slujitor al Bisericii dezaprob cu fermitate și condamn fără niciun echivoc atât abuzurile săvârșite, cât și păcatul homosexualității care trebuie denunțate și extirpate, ca orice păcat și rău, pentru că ambele malformează la fel de mult sufletul și viața omului. 

Iartă-ne, Doamne, pentru toate cele cu care Te-am supărat, pentru toate cele prin care i-am smintit pe semenii noștri, dar și pentru faptul că nu am făcut pocăință și nu am asumat deplin și la vreme potrivită toate greșelile făcute!”