Știri Vaslui
Medicul Nelu Tătaru se poate întoarce la spital, dar Ciupilan a găsit o scuză: vrea o cerere scrisă

Hușenii sunt nedumeriți. Zi de zi, îl întreabă pe primarul Ioan Ciupilan același lucru: „Domnule primar, de ce nu se întoarce medicul Nelu Tătaru la spital?” Iar răspunsul e mereu același, tras parcă la indigo: ba că nu știe, ba că nu poate, ba că… Tătaru nu a depus o cerere. Ei bine, aici începe jocul de glezne al primarului nostru, care, din neputință sau rea-credință, se face că nu înțelege ce este de fapt de neînțeles doar pentru cine nu vrea să înțeleagă.
Adevărul este simplu, domnule Ciupilan, atât de simplu încât și un copil de grădiniță l-ar putea explica: medicul Nelu Tătaru nu a plecat de bunăvoie din spital. Nu și-a dat demisia. Nu a cerut concediu. Nu a spus: „Îmi ajunge, plec.” Nu. A fost suspendat printr-o decizie a conducerii spitalului. A fost dat la o parte. Alungat!
Și dacă tot a fost dat afară printr-un act administrativ semnat de conducerea spitalului, atunci, cu același stilou, se poate emite o altă decizie care să-i permită revenirea. E așa de complicat? Nu pare. Doar pentru Ciupilan, da. El pretinde că e nevoie de o cerere. Cerere? Pentru ce? Să se roage? Să implore?
Domnule primar, în loc să vă scufundați în sofisme, mai bine ați recunoaște ceea ce toți hușenii au înțeles deja: nu vreți ca Tătaru să revină la spital. Nu pentru că n-ar avea dreptul, nu pentru că n-ar fi nevoie de el (că hușenii vin la poarta spitalului cu speranța în el, nu în protejatul dumneavoastră, Popa), ci pentru că aveți o problemă personală cu omul.
Dacă în decembrie declarați că aveți o istorie cu Tătaru „din perioada 2012-2016”, acum vă prefaceți că suferiți de amnezie. Iar când nu e amnezie, e teatru ieftină: ridicați din umeri și dați vina pe… avocați, pe ICCJ, pe cetățeni, pe oricine, doar să nu fiți dvs. responsabil.
Iar despre protejatul dvs., fostul manager Bogdan Popa, ce să mai zicem? Într-o singură zi, a emis două documente contradictorii: într-unul ridică suspendarea lui Tătaru, în celălalt o menține. Pare că la conducerea spitalului ați menținut nu un manager, ci un autor de bancuri proaste cu ștampilă.
Hușenii nu cer miracole, nu vor spectacol politic, ci un spital care să funcționeze. Nu le mai repetați că „nu s-a făcut cerere”. Mai bine le spuneți adevărul: nu vreți. Nu puteți. Sau, poate cel mai grav: nu înțelegeți.
Într-un oraș mic, minciunile nu țin mult. Iar în Huși, realitatea e dureros de clară: Ciupilan și acoliții săi sunt dispuși să sacrifice sănătatea cetățenilor doar pentru a-și menține micile răzbunări și loialități politice. Asta nu e administrație. E cruzime!
Dar poate, cine știe, în adâncul conștiinței sale, primarul încă mai speră că dacă tot repetă minciuna, va deveni adevăr. Din păcate pentru el, hușenii nu mai trăiesc în vremurile în care adevărul venea cu aprobare de la partid. Acum, adevărul se scrie simplu: Nelu Tătaru poate reveni la spital. Cineva însă nu-l vrea. Vreți cerere, domnule Ciupilan? Iat-o: Hușul cere adevăr. Și dreptate.
Poate că Nelu Tătaru chiar ar trebui să facă o cerere, dar nu ca să revină la spital, ci ca să-l externeze pe primarul Ciupilan din funcție — și sunt șanse mari ca toți hușenii să semneze bucuroși „biletul de ieșire”.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Stiri Moldovacu 4 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
PNL – Banda de “incompetenți politic” și traseiști a invadat orașul! Gașca lui Antonescu deranjează oamenii, în piețe și pe străzi
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Accident grav la ieșirea din Vaslui: autobetonieră răsturnată în zona Dedeman