Știri Vaslui
Conducerea Spitalului Huși vrea să-l aducă pe Tătaru înapoi, dar primarul Ciupilan s-ar opune
La Huși, nu managerul conduce spitalul. Nici măcar medicii. Ci primarul. Un primar care, în loc să sprijine sistemul medical local, pare mai degrabă preocupat să țină ușa închisă pentru cei care chiar ar putea salva unitatea de colaps. Caz concret: doctorul Nelu Tătaru.
După ce actuala conducere interimară a Spitalului Municipal Huși a transmis, mai pe șoptite ce-i drept, că vrea să salveze ce se mai poate salva și să ia decizii rapide pentru a stabiliza situația, vechea gardă politică a reacționat ca la atingerea unei răni încă sângerânde. Primarul Ioan Ciupilan ar fi sărit ca ars când a auzit că noile doctorițe din conducere au purtat discuții cu medicul Nelu Tătaru despre o posibilă revenire în spital — un spital din care, să nu uităm, acesta nu a plecat de bunăvoie, ci a fost alungat de managerul Bogdan Popa, omul susținut până în pânzele albe de primar.
Surse din Primăria Huși ne-au relatat că, imediat ce povestea a ajuns la urechile lui Ciupilan, acesta le-ar fi convocat de urgență pe cele două doctorițe „la raport”. Nu pentru felicitări. Discuția n-a fost deloc prietenoasă. Ciupilan le-ar fi cerut, sec, să nu emită nicio decizie. Să nu facă nimic. Cel puțin, nu fără „aprobarea” lui. Altfel spus, nu contează nevoia spitalului, nu contează pacientul, nu contează că lipsesc doctori, că lumea stă la uși. Important este ca primarul să-și mențină controlul.
Și atunci, întrebăm simplu: ce altceva să înțelegem decât că revenirea medicului Nelu Tătaru este blocată din motive personale și politice? Dacă Ciupilan tot susține că „nu s-a făcut cerere”, de ce nu le spune celor două doctorițe aflate la conducere să emită o decizie care ar corecta o nedreptate? Poate pentru că adevărul este altul: nu vrea. Iar „cererea” pe care o invocă este doar o poveste pentru urechile naive.
Ne-am străduit să obținem un punct de vedere oficial din partea actualei conduceri a spitalului. Fără succes. Probabil că tăcerea lor nu e întâmplătoare, ci dictată de frică. Se tem să vorbească. Se tem de reacția primarului. Se tem să deranjeze ordinea impusă de un sistem în care sănătatea hușeanului e mai puțin importantă decât orgoliul unui politician local. Este din ce în ce mai clar că la Huși, medicina nu e condusă de medici, ci de ambiții politice mărunte. Iar primarul Ioan Ciupilan, în loc să susțină măsurile de salvare ale spitalului, pare mai degrabă hotărât să blocheze orice inițiativă care nu-i trece prin filtru personal.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaSe spune că dacă nu muncești azi, nu ai spor tot anul. Mit sau adevăr? – explică părintele Alexandru Brăescu, Parohia Docani
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPSD Vaslui amenință coaliția: „Fără Bolojan sau ieșim de la guvernare”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaCiupilan face legea… praf! Prefectura îi dă peste nas primarului din Huși
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCiupilan, surprins în “profundă reflecție” la Bacău. Somn strategic pentru economia și dezvoltarea Hușului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact nimicitor pe DE 581: mașină intrată frontal într-un TIR, șofer mort. Martorii vorbesc despre o posibilă sinucidere
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPlătită din bani publici, fata lui Manole închide gura oamenilor: spitalul se laudă, pacienții nu au voie să comenteze

