Știri Vaslui
Microbuze electrice pentru transportul şcolarilor, achiziţionate printr-un proiect derulat de CJ
Opt microbuze electrice, achiziţionate în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui şi finanţat prin PNRR, au ajuns în judeţ şi urmează să fie distribuite către unităţi şcolare din mediul rural.
Potrivit reprezentanţilor CJ, în cadrul proiectului urmează ca judeţul Vaslui să mai primească încă două tranşe de câte opt microbuze electrice.
‘Aceste vehicule moderne vor asigura un transport sigur, ecologic şi accesibil pentru copiii din mediul rural. Continuăm să investim în viitorul generaţiei tinere. Achiziţia a fost posibilă printr-un proiect finanţat din PNRR, coordonator de reformă fiind Ministerul Educaţiei. Această iniţiativă contribuie nu doar la reducerea emisiilor de carbon, ci şi la creşterea şanselor copiilor din zonele rurale de a ajunge zilnic la şcoală în condiţii optime’, se arată într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a instituţiei. Valoarea totală a contractului de finanţare este de peste 35 de milioane de lei.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaSe spune că dacă nu muncești azi, nu ai spor tot anul. Mit sau adevăr? – explică părintele Alexandru Brăescu, Parohia Docani
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaCum este ținut Tătaru departe de pacienți: o hârtie veche, fluturată prin oraș ca „interdicție de la instanță”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaCiupilan face legea… praf! Prefectura îi dă peste nas primarului din Huși
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPSD Vaslui amenință coaliția: „Fără Bolojan sau ieșim de la guvernare”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCiupilan, surprins în “profundă reflecție” la Bacău. Somn strategic pentru economia și dezvoltarea Hușului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaLumină de Paști pentru sărmani de la Episcopie, nepăsare de la Consiliul Județean. Pe Trifan nu îl doare de oamenii amărâți

